Stiri - Editia din date de 14-09-2018

Arhiva stiri din data de:
14-09-2018 Stiri de ultima ora din

Ziua porților deschise la Ambasada Franței - România este o țară specială pentru Franța

International
Vineri, în prima zi a tururilor, ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a prezentat, pentru jurnalişti, reşedinţa şi a vorbit atât despre obiectele elegante, martore ale unor discuţii istorice, cât şi despre liderii care au vizitat clădirea, de la Charles de Gaulle la Emmanuel Macron. "Aceste obiecte au văzut, au trăit multe lucruri", a spus diplomatul în salonul de mese al ambasadei, unde, a povestit ea, a fost găzduit şi de Gaulle în 1968. Preşedintele francez a venit atunci în ţara noastră, a mărturisit ea, "într-un moment destul de dificil în istoria României". "Ceea ce s-a întâmplat aici a declanşat o renaştere a relaţiilor franco-române", a afirmat aceasta. Masa pentru oaspeţi de rang înalt a fost creată pentru un grup de până la 30 de persoane iar vesela cea mai preţioasă este un set de porţelanuri de Sevres din 1910. Toate acestea, a povestit Ramis, creează o atmosferă în care discuţiile la nivel înalt au loc într-un spirit special. "Credem că relaţia între două ţări, pentru a se dezvolta în mod armonios şi pozitiv, trebuie să beneficieze de un cadru, de o atmosferă elegantă. Viziunea franceză este că acest context are influenţă asupra discuţiilor, bunei dispoziţii, stării celor ce negociază. Iar când oferim un cadru agreabil, rafinat şi care emană respect faţă de personalitatea pe care o găzduim, creăm condiţiile pentru o diplomaţie reuşită şi productivă. Aşa vedem noi lucrurile", a punctat ea. În dreptul intrării spre salonul de mese, două opere de artă, una română şi una franceză, sunt aşezate faţă în faţă, tocmai pentru a oglindi legătura dintre cele două naţiuni: tabloul "Car cu fân", de Nicolae Grigorescu, şi o statuie a Ioanei d Arc. "Tot ce vedeţi aici este un mesaj despre cât de importantă este relaţia franco-română, despre cum dorim să tratăm înalţii oaspeţi români cu consideraţia pe care o merită şi despre cât de importantă este pentru noi această ţară din sânul Uniunii Europene. (...) România, pentru noi, este ţară specială", a adăugat Ramis. Relaţia specială România-Franţa a fost evidentă încă de la deschiderea ambasadei, în 1892, Bucureştiul fiind unul dintre cele 10 oraşe în care Franţa a decis, în acea perioadă, să construiască un sediu de ambasadă, în loc să apeleze la clădiri existente deja. "Asta arată cum, la finalul secolului al XIX-lea, după Războiul de Independenţă, am dorit să marcăm cât de specială este relaţia franco-română", a povestit Ramis. Obiectele şi încăperile din sediul ambasadei - ce reuneşte stilurile Ludovic al XIV-lea, al XV-lea, al XVI-lea şi Empire - au poveşti legate de vizite oficiale sau de istoria Franţei şi a României. În holul încăpător de la intrare este expusă copia masivă a unei statui ecvestre a lui Ludovic al XIV-lea. Originalul a fost ridicat în Place Vendome şi distrus în timpul Revoluţiei Franceze, a spus ambasadoarea. Ceea ce, pe vremuri, a fost sala de bal, în prezent este un spaţiu dedicat conferinţelor şi discuţiilor de lucru. Structura sediului a fost modificată şi de evenimentele din ţară. Astfel, dacă salonul ce dă spre grădină şi salonul de muzică erau, iniţial, despărţite de un zid, după cutremurul de la 1940, ele au devenit o singură încăpere, singurele elemente ce le delimitează fiind două coloane de stuc. În mica încăpere ce este dedicată muzicii este găzduit un pian Pleyel ce are aproape 80 de ani, a povestit ambasadoarea. "Sunt doar două astfel de piane în Bucureşti (...) Un pianist mi-a spus că tonalitatea pianului Pleyel, timbrul, este unul rotund, mai delicat decât al pianelor actuale", a detaliat Ramis. Grădina din spatele ambasadei găzduieşte în fiecare an până la 2.800 de invitaţi pentru recepţia de 14 Iulie. De asemenea, tot în grădină, cel mai recent, preşedinţii Emmanuel Macron şi Francois Hollande s-au adresat comunităţii franceze din România în vizitele lor în ţara noastră. "Sunt aici de un an şi jumătate. Am cunoscut multe reşedinţe ale Franţei în lume şi pot spune cu certitudine că aceasta este una dintre cele mai frumoase, cele mai adaptate la primiri şi organizări de evenimente. Este o bijuterie", a mărturisit Michele Ramis. Sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti poate fi vizitat pe 14 şi 16 septembrie, cu ocazia celei de-a 35-a ediţii a Zilelor europene ale patrimoniului 2018, centrate pe tema "L Art du partage". Grupuri de 10 persoane, cu ghid în limba română sau franceză, sunt organizate pe 14 septembrie, între 10,00 şi 17,30, şi pe 16 septembrie, între 15,30 şi 18,30. Cei ce beneficiază de turul ambasadei s-au înscris, anterior, online iar numărul lor ajunge la 50, potrivit reprezentanţilor misiunii diplomatice franceze.



Articole similare :
14
sep.
ambasada frantei deschisa vizitatorilor in weekend ramis romania pentru noi este tara speciala
Politic
Sediul Ambasadei Franţei este deschis publicului în weekend, cei care s au înscris să facă turul acestei clădiri ce datează de la finalul secolului XIX urmând să vadă un...

14
sep.
ambasadoarea frantei a fost ghid prin incaperile resedintei istorice din piata amzei
Actualitate
Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei la Bucureşti, a deschis porţile Reşedinţei Franţei în România pentru ziarişti şi şi a asumat postura de ghid prin încăperile clădirii inaugurate la sfârşitul secolului al XIX lea,...

15
ian.
ambasadorul marii britanii si cel al germaniei au recitat versuri de mihai eminescu de ziua culturii video
Actualitate
Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii, recită ”Lacul”, de ziua lui Mihai Eminescu, la Ipoteşti De asemenea, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meier Klodt, a recitat în germană câteva versuri ale poeziei...

14
iul.
ramis de ziua frantei avem nevoie de o europa care protejeaza cetatenii romania un partener de prim plan
Politic
Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, a subliniat sâmbătă, la recepţia de 14 Iulie, că Franţa are nevoie de "o Europă care protejează cetăţenii", România fiind "un partener...

20
apr.
ambasadoarea frantei considera ca in chestiunea mutarii ambasadelor la ierusalim trebuie sa prevaleze dreptul international
Politic
Ambasadoarea Republicii Franceze la Bucureşti, Michele Ramis, a declarat vineri, la Constanţa, că chestiunea mutării ambasadelor din Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim, trebuie să fie în...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari imobiliare Wagner Invest Evaluari imobiliare Wagner Invest
Evaluari imobiliare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : International:
Artilcole stiri grupate pe subiecte