Stiri de ultima ora

Ziua Armistițiului. Primul Război Mondial se încheia acum 100 de ani

Ziua Armistițiului. Primul Război Mondial se încheia acum 100 de ani
International
Lumea întreagă îşi aminteşte duminică de victimele Primului Război Mondial. Se împlineşte un secol de la finalul conflagraţiei, iar momentul este marcat în mod special în capitala Franţei. Peste 60 de lideri mondiali au ajuns în Paris, printre care și președintele Klaus Iohannis, unde au participat deja la o serie de ceremonii. Punctul culminant va fi însă, azi, când cele 16 milioane de victime ale Marelui Război vor fi comemorate la Arcul de Triumf. Ceremoniile vor fi transmise în direct la Digi24.

O strângere de mână simbolică, într-un loc încărcat de semnificaţii: vagonul de tren în care s-a semnat armistiţiul de pace din 1918, între Imperiul German și puterile Antantei. Aici, Angela Merkel şi Emmanuel Macron şi-au dat mâna, semn al legăturii puternice dintre două state cândva duşmani de moarte.

„Astăzi există dorinţa de a face tot ce stă în puterile noastre pentru a trăi într-o lume paşnică, deşi ştim că mai sunt multe de făcut. Această zi nu are doar rolul de a ne reminti, ci şi de a ne motiva”, a declarat sâmbătă Angela Merkel.

Ziua Armistiţiului este comemorată în fiecare an la 11 noiembrie pentru a marca pacea semnată între Antanta şi Puterile Centrale la Compiegne, Franţa, eveniment ce a marcat încetarea ostilităţilor pe Frontul de Vest al Primului Război Mondial şi a intrat în vigoare începând cu ora 11.00 - cea de-a unsprezecea oră a celei de-a unsprezecea zile din a unsprezecea lună a anului 1918. Iniţial, acest armistiţiu a încetat după o perioadă de 36 de zile. Tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat în mod formal la Versailles în 1919.

Odată cu vizita de la Compiegne, Angela Merkel a devenit primul cancelar german care ajunge în acest loc în ultimii 78 de ani. Pe parcursul zilei, militarii căzuţi la datorie au fost omagiaţi şi de alţi lideri importanţi, cu excepţia lui Donald Trump.

Preşedintele Franţei şi cancelarul Germaniei au dezvelit sâmbătă o placă comemorativă cu un mesaj de pace la Memorialul de la Compiegne, în Poiana Rethondes, unde în urmă cu 100 de ani a fost semnat armistiţiul ce a pus capăt Primului Război Mondial.

„De Centenarul Armistiţiului din 11 noiembrie 1918, Emmanuel Macron, preşedintele Republicii Franceze, şi Angela Merkel, cancelarul Republicii Federale Germane, au reafirmat valoarea reconcilierii franco-germane în serviciul Europei şi al păcii”, este mesajul inscripţionat pe această placă.

Ceremonia a avut o puternică încărcătură simbolică, fiind prima dată după război când preşedintele Franţei şi şeful Guvernului german se întâlnesc în acest loc.

Trump nu a participat la comemorarea în Franţa a militarilor americani ucişi în Primul Război Mondial, din cauza ploii

Preşedintele Donald Trump nu a putut participa la comemorarea în Franţa a soldaţilor şi marinarilor americani ucişi în timpul Primului Război Mondial, deoarece ploaia a făcut imposibilă organizarea deplasării la ceremonie, a anunțat Casa Albă. Anularea în ultimul moment a participării a provocat un val de critici pe reţelele de socializare şi din partea unor oficiali din Marea Britanie şi Statele Unite, care îl acuză pe Trump că „a dezonorat” militarii americani, relatează News.ro.

Preşedintele SUA avea programat să aducă un omagiu la o ceremonie la Cimitirul american Aisne-Marne din Belleau, la aproximativ 85 km est de Paris, împreună cu soţia sa, Melania. Dar ploaia şi pătura groasă de nori au împiedicat elicopterul să se ridice de la sol pentru această deplasare.„(Participarea lor) a fost anulată din cauza programului şi a dificultăţilor logistice cauzate de vreme”, a anunțat Casa Albă, adăugând că o delegaţie condusă de şeful Statului Major John Kelly, general pensionar, a plecat în acel loc.

Decizia a provocat o serie de critici pe Twitter, iar Nicholas Soames, membru al Parlamentului britanic, care este nepot al fostului prim-ministru Winston Churchill, a spus că Trump dezonorează militarii americani.

Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, vor participa, duminică, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial.

Întâlnire tensionată Trump-Macron

Preşedintele american Donald Trump a fost primit sâmbătă la Palatul Elysee de omologul său francez. A fost una dintre puţinele întâlniri bilaterale care au loc la Paris, în acest final de săptămână, având în vedere evenimentele organizate.

Nu a fost o întâlnire confortabilă pentru cei doi lideri. Cu puţin timp înainte, Donald Trump scrisese pe Twitter că ideea lui Emmanuel Macron - o armată europeană care să apere continentul de China, Rusia şi chiar de Statele Unite - e „foarte jignitoare”. Liderul de la Casa Albă a notat că statele europene ar trebui mai bine să cotizeze cu cât trebuie la NATO, pentru că americanii subvenţionează alianţa. Subiectul a fost deja abordat in timpul scurtei întâlniri cu presa pe care cei doi au avut-o înainte de discuţiile tete a tete.

Emmanuel Macron - preşedintele Franţei: Împărtăşesc viziunea preşedintelui Trump în ceea ce priveşte o mai bună împărţire a poverii în NATO şi de aceea cred că propunerea mea pentru o apărare europeană este consistentă în acest sens pentru că înseamnă că mai multe capacităţi (militare, n.r.) europene sunt în NATO, pentru a prelua o parte din această povară.

Donald Trump - preşedintele SUA: Vreau să fiu corect. Vrem să ajutăm Europa, dar trebuie să fie corectă. Acum, mare parte din povara cheltuielilor este pe umerii SUA, aşa cum recunoaşte şi preşedintele şi înţelege şi că SUA trebuie să fie corecte mai întâi faţă de SUA .

Presa franceză a remarcat faptul că la întâlnirea de la Palatul Elysee, Macron şi-a pus mâna pe genunchiul liderului american şi l-a numit pe Trump prietenul său.

În faţa Primăriei din Paris au fost plantate 94.414 panseluţe, adică numărul locuitorilor capitalei franceze ucişi în Marele Război.

„Este important pentru generaţiile tinere să-şi amintească de cei care au murit. Poate e nevoie să ne reamintim nouă, tuturor, că astfel de lucruri nu vor mai avea loc niciodată”, a declarat Stephane Chave, organizatorul evenimentului.

Seara s-a încheiat cu un dineu oferit de Emmanuel Macron şefilor de stat şi de guvern, nu înainte ca aceştia să viziteze o expoziţie Pablo Picasso la Muzeul Orsay.

Punctul culminant al ceremoniilor e însă duminică - peste 70 de lideri mondiali îi vor sta alături lui Emmanuel Macron, la ceremonia organizată la Arcul de Triumf.

„Autorităţile franceze au luat măsuri excepţionale de securitate, sunt peste zece mii de poliţişti, jandarmi, militari...Turnul Eiffel este unul dintre puţinele locuri unde nu a fost instituit un petrimetru de securitate. Am văzut mulţi poliţişti care patrulează şi multe echipe de intervenţie”, a transmis trimisul special Digi24 la Paris, Alexandra Albu.

Comemorări la Londra, în prezența Reginei

Evenimente speciale în memoria soldaţilor ucişi în război au fost organizate şi la Londra. Un concert grandios şi emoţionant a avut loc sâmbătă seară la Royal Albert Hall. Printre spectatori, și Regina Elisabeta a II-a care a fost însoţită de prinţii Charles, William şi Harry şi de alţi membrii ai familiei regale. Un moment foarte emoţionant a fost atunci când aproape toţi cei prezenţi în sală au ţinut în mâini fotografiile unor eroi. Apoi, soldaţi ai forţelor armate britanice au intrat în scenă în formaţie şi cu steagurile tuturor ţărilor din Commonwealth care au trimis oameni pe front în Primul Război Mondial. La finalul ceremoniei, mii de petale de mac, simbolul celor căzuţi în lupte, au căzut din tavanul sălii de concert.

Ziua Armistițiului marchează încheierea Primului Război Monidal Foto: Guliver/Getty Images

Programul de duminică

Peste 70 de lideri politici din întreaga lume, între care preşedintele SUA, Donald Trump, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, participă astăzi, la Paris, la celebrarea Centenarului sfârşitului Primul Război Mondial. La ceremonii este prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.

Duminică dimineaţa, la ora 11.00, în a unsprezecea zi a celei de a unsprezecea luni a anului - pentru a marca exact momentul la care focul a fost oprit pe toate fronturile europen -, cei 72 de preşedinţi şi şefi de guverne străini se vor alătura preşedintelui Emmanuel Macron la Arcul de Triumf din Paris pentru a celebra Centenarul sfârşitului Primului Război Mondial.

Pentru asigurarea securităţii, Ministerul francez de Interne a mobilizat 10.000 de membri ai forţelor de ordine.

Duminică după-amiază, liderii politici vor participa la Forumul de la Paris pentru Pace. Nu însă şi preşedintele SUA, Donald Trump, care va părăsi Franţa mai devreme.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus