Stiri de ultima ora

VIDEO Cine este duhovnicul Ilie, acest Rasputin al secolului XXI, cu care se sfătuieşte Patriarhul Kirill şi liderului de la Kremlin

VIDEO Cine este duhovnicul Ilie, acest Rasputin al secolului XXI, cu care se sfătuieşte Patriarhul Kirill şi liderului de la Kremlin
International
Rezervat în privinţa feţelor bisericeşti în timpul primelor două mandate de preşedinte (2000-2008), Vladimir Putin a schimbat macazul odată cu revenirea la Kremlin. Mizând pe ortodoxism, speră la dăinuirea regimului său. Iar unul dintre lianţii acestei colaborări în interes reciproc dintre putere şi biserică este schiarhimandritul Ilie, duhovnicul partiarhului Kirill şi, potrivit presei de la Moscova, chiar şi al şefului statului rus.

Odată cu revenirea la Kremlin, în mai 2012, Vladimir Putin şi-a făcut un obicei din a apărea alături de marile feţe bisericeşti şi la marile lor evenimente. Practic, a reluat o tradiţie seculară de conlucrare cu beneficii mutuale între stat şi biserică. Potrivit presei ruse, unul dintre artizanii noii relaţii este schiarhimandritul Ilie, duhovnicul partiarhului Kirill, al premierului Dmitri Medvedev şi chiar al liderului de la Kremlin.

La câteva luni distanţă, liderul de la Kremlin s-a afişat din nou alături de patriarh cu prilejul unui eveniment deosebit de important pentru o parte a lumii ortodoxe. În premieră pentru un preşedinte rus, Putin a asistat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse. Felicitând prezenţa sa în faţa a 350 de feţe bisericeşti, Kirill a vorbit despre un „eveniment istoric“. „Observăm în numeroase ţări o erodare a valorilor tradiţionale, ceea ce duce la degradarea societăţii“, a subliniat la rândul său preşedintele rus în faţa Sinodului, cu câteva luni înainte obţinerea celui de-al patrulea mandat.

„O persoană uimitoare, cu darul previziunii“

Nu se ştie de când datează legătura dintre Putin şi stareţul Ilie. Cert este că acesta din urmă este destul de cunoscut elitei ruse, fiind duhovnic, pe lângă patriarh, pentru guvernatori, generali şi soţii Medvedev. Îi primeşte pentru sfaturi de viaţă, prezicerea viitorului, vindecarea bolilor şi nu numai. Anatolii Brovko, un fost guvernator al regiunii Volgograd, s-a declarat entuziasmat după o vizită la schiarhimandrit, catalogându-l  drept „o persoană uimitoare, cu darul previziunii“.

Pus în situaţia de a confirma existenţa unei relaţii între Putin şi stareţul Ilie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov nu a negat informaţia. El nu a dat detalii, dar a subliniat că cei doi au vorbit de cel puţin două ori la telefon. Pe 8 martie 2017, Putin l-a sunat pe stareţ pentru a-l felicita cu ocazia împlinirii vârstei de 85 de ani. Pe 7 octombrie 2018, protul de la Peredelkino l-a sunat la rândul său pe preşedintele rus pentru a-i transmite gratitudinea sa cu prilejul celei de-a 66-a aniversări de la naştere.

„Te rogi pentru preşedinte?“

Ulterior, stareţul a făcut campanie pentru Putin. La  Krasnodar, cu două săptâmâni înainte de alegerile prezidenţiale din 18 martie din Rusia, i-a încurajat pe enoriaşi să iasă la vot pentru a nu permite „reîntoarcerea la putere a ateiştilor“. În Tver, a fost mai concis, pronunţându-se pentru realegerea lui Putin, care a venit la putere prin „rugăciunile sfinţilor părinţi“.

Un anticomunist convins, stareţul Ilie are, la cei 87 de ani ai săi, un respect aparte pentru stat, scrie publicaţia „Proiekt“. El a sprijinit ideea ridicării unui monument în memoria primului preşedinte al Rusiei, Boris Elţîn, pe care l-a comparat cu Sfântul Gheorghe şi a sfinţit un monument în cinstea lui Ivan cel Groaznic, care a domnit în secolul XVI.

Curea de transmisie 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus