Stiri de ultima ora

Uniunea Europeană răspunde ameninţărilor Marii Britanii pe tema negocierilor comerciale. Mesajul Bruxelles-ului

Uniunea Europeană răspunde ameninţărilor Marii Britanii pe tema negocierilor comerciale. Mesajul Bruxelles-ului
International
Uniunea Europeană răspunde ameninţărilor Marii Britanii pe tema negocierilor comerciale. Mesajul Bruxelles-ului

Galerie foto (2) Externe

Marea Britanie nu poate avea parte de acelaşi tip de acord de liber-schimb precum cel format între Uniunea Europeană şi Canada, a precizat, marţi, negociatorul-șef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier , citat de BBC .

"Sutem în continuare dispuşi să oferim Regatului Unit un parteneriat ambiţios. Un acord comercial care include în mod special pescuitul şi care include şi o discuţie de pe picior de egalitate cu o ţară care are o apropiere teritorială şi economică unică (de UE - n.r.), motiv pentru care nu poate fi comparată cu Canada sau Coreea de Sud", a precizat Michel Barnier .

De precizat că problematica drepturilor de pescuit a fost un obstacol major în negocierile preliminare dintre Bruxelles şi Londra - negocieri care, tehnic vorbind, au început deja.

Michel Barnier a mai adăugat că Uniunea Europeană este dispusă să lucreze foarte rapid cu Regatul Unit în baza acordului pe are Londra şi Bruxelles-ul l-au făcut înainte de Brexit .

Clarificările lui Michel Barnier vin în contextul în care cabinetul populist al lui Boris Johnson a spus în mod public că nu are de gând să negocieze cu Uniunea Europeană de pe o poziţie de egalitate şi că nu are de gând nici să respecte regulamentele europene cu privire la comerţ - un lucru care, în esenţă, ar fi o încălcare a acordului făcut de cele două părţi înainte de Brexit .

O parte a nemulţumirilor Londrei venind din percepţia potrivit căreia Uniunea Europeană ar încerca să-i impună, chiar şi după perioada de tranziţie, politici comune care să reglementeze poliţile de subvenţionare, de mediu şi dreptul muncii.

Clarificările lui Michel Barnier mai vin şi în contextul în care mai mulţi membri ai cabinetului Boris Johnson au făcut, în ultima lună, mai multe referiri la un acord de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Regatul Unit după modelul celui făcut între Uniunea Europeană şi Canada.

Denumit "Acordul economic şi comercial complet (CETA)", acel acord elimină 98% dintre taxele vamale dintre UE şi Canada. 

Această sugestie a fost făcută, pentru prima dată, în 2018, ea provenind din rândul unuia dintre cercurile pro- Brexit ale Partidului Conservator - la acea dată condus de Theresa May.

Foto: Negociatorul-șef pentru Brexit al Uniunii Europene, Michel Barnier (sursă: hepta.ro)

În momentul de faţă, Marea Britanie se află în aşa-numita perioada de tranziţie, ce a început pe 1 ianuarie 2020 - atunci când s-a şi produs Brexit ul. Perioada de tranziţie este menită, pe de o parte, să ofere Regatului Unit puţin timp pentru a-şi ajusta condiţiile interne la noile realităţi, dar este menită să ofere şi timp Londrei şi Bruxelles-ului să negocieze un acord de liber-schimb. 

Oricum, în ciuda retoricii aparent categorice a lui Michel Barnier , însă, trebuie precizat faptul că poziţia Uniunii Europene se poate schimba în funcţie de modul în care vor decurge negocierile. Anterior demarării unor negocieri (comerciale sau de altă natură) nu este neobişnuit că părţile implicate să ia poziţii de forţă astfel încât să înceapă negocierile dintr-o situaţie cât mai avantajoasă posibil. Cum, de altfel, nu este nimic neobişnuit ca, ulterior, cele două părţi să facă concesii - cum, cel mai probabil, va fi cazul şi acum. 

Foarte importantă (probabil cea mai importantă) va fi poziţia Berlinului cu pribire la un eventual (şi foarte probabil) acord de liber-schimb UE-Marea Britanie. În situaţia în care Germania va favoriza un acord de liber-schimb cu Marea Britanie după modelul celui dintre UE şi Canada, atunci şansele ar fi foarte mari ca acest lucru să se şi concretizeze. 
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus