Stiri de ultima ora

Un eurodeputat PSD propune o legislație europeană de combatere a antisemitismului

Un eurodeputat PSD propune o legislație europeană de combatere a antisemitismului
International
În Parlamentul European a avut loc astăzi (marți 5 martie) o dezbatere televizată organizată de „Coaliția Europeană pentru Israel”, (o mișcare ce promovează relațiile mai strânse între Uniunea Europeană și Israel), privind creșterea îngrijorătoare a antisemitismului în Europa precum și referitor la viitoarele alegeri pentru Parlamentul European.

La dezbatere au participat Katharina von Schnurbein, Coordonator European pentru combaterea antisemitismului, Tomas Sandell – fondator al „Coaliției Europene pentru Israel” și Doru Frunzulică, eurodeputat PSD, membru al Grupului de lucru pentru combaterea antisemitismului din Parlamentul European. Dezbaterea face parte din seria de emisiuni intitulate „Raportul European”, moderate de renumitul jurnalist Simon Barett.

În intervențiile sale, eurodeputatul român a menționat exemplul României, care ar trebui urmat și de alte state membre ale UE, privind adoptarea definiției antisemitismului a Alianței Internaționale de Comemorare a Holocaustului (IHRA), din anul 2017, în legislația internă și, mai important, un alt exemplu de urmat al României și anume „Legea privind unele măsuri de prevenire și combatere a antisemitismului”, adoptată în 2018 de Parlamentul României.

Legea prin care constituirea unei organizații cu caracter antisemit, dar și aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani. De asemenea, legea prevede și pedepsirea altor acțiuni cu caracter antisemit.

Eurodeputatul Doru Frunzulică a reiterat propunerea sa ca Parlamentul European, împreună cu Consiliul, să promoveze cât mai curând posibil o directivă europeană de combatere a antisemitismului, obligatorie pentru toate statele membre. Antisemitism ce a luat proporții îngrijorătoare în anumite țări membre ale UE, înregistrându-se în anul precedent creșteri a acțiunilor antievreiești și de 74% în Franța, dar și creșteri semnificative în Marea Britanie, Germania, etc.

Katharina von Schnurbein (Germania), care a preluat funcția de Coordonator al Comisiei Europene privind combaterea antisemitismului în anul 2015, dar și directorul fondator al ”Coaliției Europene pentru Israel”, au reiterat faptul că măsurile luat de Guvernul actual al României ar trebui urmate și de alte state membre ale UE, că țările europene ar trebui să implementeze complet și urgent legislația actuală europeană privind combaterea rasismului și xenofobiei în dreptul penal intern.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus