Stiri de ultima ora

Ucraina şi-a suspendat participarea la lucrările APCE, după votul pro-Rusia. Reacţia MAE de la Kiev: unele ţări „încurajează agresorul prin cedări“

Ucraina şi-a suspendat participarea la lucrările APCE, după votul pro-Rusia. Reacţia MAE de la Kiev: unele ţări „încurajează agresorul prin cedări“
International
Ucraina şi-a suspendat marţi participarea la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), decizia venind în urma votului favorabil pentru reîntoarcerea delegaţiei ruse în cadrul acestui for la cinci ani de la anexarea Crimeei. Un deputat român şi noul ministru de Interne de la Chişinău au votat în favoarea Rusiei.

Cei 18 membri ai delegaţiei ruse la APCE au luat loc marţi dimineaţă în sala Palatului Europei din Strasbourg. Reîntoarcerea lor a fost primită cu proteste, circa 20 de persoane cerând în afara clădirii menţinerea sancţiunilor aplicate împotriva Rusiei după anexarea Crimeei, în martie 2014, transmite AFP.

După patru ore de dezbateri aprinse, urmate de aproape cinci ore de votare a amendamentelor, 118 parlamentari din statele membre ale Consiliului Europei au acceptat în cele din urmă ca Rusia să revină în cadrul APCE începând chiar de marţi. Şaizeci şi două de parlamentari au vot împotrivă, iar zece s-au abţinut.

Sancţionată pentru anexarea Crimeei de la Ucraina, delegaţia rusă la APCE s-a văzut lipsită în 2014 de dreptul de vot. Moscova a răspuns prin boicotarea APCE, apoi, în 2017, a încetat să îşi plătească contribuţia anuală la bugetul Consiliului Europei.

Un deputat român, Gheorghe-Dinu Socotar, membru PSD, şi doi aleşi moldoveni, socialistul pro-rus Vlad Batrâncea, şi liderul PPDA Andrei Năstase, noul ministru de Interne de la Chişinău, au votat în favoarea Rusiei. Vizat de critici, acesta din urmă a oferit o explicaţie halucinantă asupra deciziei sale.

Dezamăgire şi furie la Kiev

În urma votului pro-Rusia, şeful delegaţiei ucrainene la APCE Volodimir Ariev a anunţat că ţara sa îşi va suspenda, în semn de protest, participarea la lucrările forului. În deschiderea şedinţei de la Strasbourg, marţi, Ariev a subliniat faptul că unii dintre deputaţii ruşi prezenţi în sală se află „pe lista neagră a Uniunii Europene“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus