Stiri de ultima ora

Turcia: Liderul kurd Abdullah Ocalan a fost vizitat în închisoare de fratele său

Turcia: Liderul kurd Abdullah Ocalan a fost vizitat în închisoare de fratele său
International
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan ( PKK ), Abdullah Ocalan, închis pe viaţă din 1999, a fost vizitat sâmbătă în închisoare de fratele său Mehmet, pentru prima dată după mai mult de doi ani, transmite AFP. Informaţia a fost transmisă prin reţeaua Twitter de Pervin Buldan, co-preşedintă a Partidului Democratic al Popoarelor (HDP, formaţiune de stânga a kurzilor).

Ocalan este ţinut în condiţii de izolare în penitenciarul din insula Imrali, a declarat nepotul său, parlamentarul Omer Ocalan, care a insistat: "Ca familie, cerem ca Ocalan să fie supus aceloraşi regului ca şi alţi deţinuţi. (...) El are dreptul de a-şi întâlni familia săptămânal". Mehmet Ocalan îşi vizitase ultima dată fratele pe 11 septembrie 2016, precizează AFP. Vizita lui Mehmet Ocalan a fost permisă după ce deputata Leyla Guven, reprezentantă a HDP, a intrat pe 8 noiembrie anul trecut în greva foamei, pentru a protesta împotriva condiţiilor de detenţie care i se aplică liderului PKK. Alţi 150 de deţinuţi politici sunt în greva foameni în diferite închisori din Turcia, din acelaşi motiv, susţine HDP. Guven este şi ea închisă din ianuarie 2018, deoarece a criticat ofensiva militară a Turciei în enclava Afrin, cu populaţie majoritar kurdă, din nordul Siriei. Abdullah Ocalan, în vârstă de 55 de ani, este sănătos, a menţionat sâmbătă Buldan. În 2018, când Leyla Guven a intrat în greva foamei, HDP a avertizat că starea de sănătate a liderului PKK s-a degradat într-o măsură care îi pune viaţa în pericol. Partidul Muncitorilor din Kurdistan este interzis în Turcia. Guvernul de la Ankara, SUA şi Uniunea Europeană consideră că PKK este o organizaţie teroristă.

Articole similare :
comments powered by Disqus