Stiri de ultima ora

Trump anunţă că şi-a atins scopul în Siria

Trump anunţă că şi-a atins scopul în Siria
International
Statele Unite studiază posibilitatea de a-şi retrage în totalitate trupele desfăşurate în Siria, au declarat miercuri mai mulţi oficiali americani pentru agenţia de presă Reuters. La rândul său, preşedintele Donald Trump a anunţat pe Twitter înfrângerea organizaţiei teroriste Statul Islamic.

Această reflecţie are loc în contextul în care operaţiunile vizând recucerirea întregului teritoriu aflat sub controlul jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI) se apropie de final, notează Reuters, portrivit news.ro.

În cazul unei confirmări, această discuţie ar constitui un viraj de 180 de grade faţă de ipotezele cu privire la o prezenţă militară americană pe termen lung în Siria, pe care mai mulţi reprezentanţi - inclusiv secretarul Apărării Jim Mattis - o prezintă drept indispendabilă în vederea evitării unei renaşteri a SI.

Conform The Wall Street Journal, preluat de news.ro, această retragere a fost decisă de către Donald Trump personal, în urma unei conversaţii cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan.

Într-un mesaj postat pe Twitter, Trump a apreciat că şi-a atins scopul în Siria, şi anume învingerea Statului Islamic.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus