Stiri de ultima ora

SUA au condus-o pe ultimul drum pe fosta Primă Doamnă, Barbara Bush: Cine a fost marele absent de la ceremonie (VIDEO)

SUA au condus-o pe ultimul drum pe fosta Primă Doamnă, Barbara Bush: Cine a fost marele absent de la ceremonie (VIDEO)
International
Statele Unite ale Americii şi-au luat rămas bun de la fosta Primă Doamnă, Barbara Bush . La funeralii s-au strâns sute de mii de oameni care au dorit să transmită condoleanţe familei îndoliate. Printre oficiali, s-au aflat foştii preşedinţi ai SUA , Barack Obama şi Bill Clinton, împreună cu soţiile lor. Donald Trump nu a participat. A declarat ca nu a vrut să perturbe ceremonia, din respect pentru familia Bush. Acesta şi-a trimis în schimb soţia la funeraliile fostei Prime Doamne, informează B1 TV. 

Oamenii s-au adunat de la primele ore la Biserica Saint Martin, din Houston, pentru a-i aduce un ultim omagiu celei care a fost atât soţie, cât şi mamă de preşedinte. George H. W. Bush a fost cel care a întâmpinat invitaţii la serviciul memorial.

Alături de familia îndurerată s-au aflat si personalităţi din viaţa politică americană, precum Bill Clinton şi soţia sa, Hillary, dar şi Barack şi Michelle Obama. Marele absent a fost actualul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump . Acesta a trimis un mesaj de condoleanţe în care a precizat că, din respect pentru familia Bush, nu va asista la ceremonie, întrucât nu doreşte să perturbe, din motive de securitate, serviciul memorial prin prezenţa sa. Din partea familei prezidenţiale a participat doar Prima Doamnă, Melania Trump.

Oameni din întreaga lume au transmis de asemenea mesaje de condoleanţe.

Barbara Bush a fost înmormântată lângă Biblioteca Prezidențială George Bush din Colegiul Station din Texas, alături de fiica e, Robin, care a murit de leucemie la vârsta de trei ani.

În cei 73 de ani de căsnicie, Barbara şi Groge Bush au avut împreună șase copii, printre care și George W. Bush junior, care a fost la rândul său preşedinte al Statelor Unite.
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus