Stiri - Editia din date de 06-08-2018

Arhiva stiri din data de:
06-08-2018 Stiri de ultima ora din

Statele Unite: Unsprezece copii au fost salvaţi dintr-o locuinţă improvizată păzită cu arme

International
Unsprezece copii cu vârste cuprinse între 1 an şi 15 ani au fost găsiţi şi salvaţi dintr-o locuinţă improvizată păzită cu arme, în statul american New Mexico, a anunţat poliţia locală, care a reţinut cinci persoane în acest caz: doi bărbaţi şi trei femei.

Copiii trăiau „în cele mai groaznice condiţii de sărăcie pe care le-am văzut“, a mărturisit un poliţist implicat în operaţiune, potrivit AFP şi France TV Info.

Poliţia a lansat operaţiunea în cadrul unei anchete privind răpirea unui băieţel de trei ani, dispărut de acasă de câteva luni, conform biroului şerifului comitatului Taos din New Mexico.

Căutările au început anul trecut la Jonesboro, în statul Georgia, după ce un anume Siraj Wahhaj, de 39 de ani, a fost acuzat că şi-a răpit copilul.

La 2 august, şeriful Jerry Hogrefe, din Taos, a emis un mandat de percheziţie pentru un complex de locuinţe improvizate, acoperite cu folii de plastic şi înconjurate de pneuri şi paleţi, din aşezarea rurală Amalia, unde existau indicii cu privire la prezenţa lui Wahhaj şi a unui alt bărbat, Lucas Morten.

FBI, care a furnizat informaţii pentru supraveghere, „nu considera că există motive valabile pentru a intra pe proprietate“, a declarat şeriful Hogrefe. „Totul s-a schimbat când am primit un mesaj prin intermediul unui inspector FBI din Georgia, un mesaj care credem că provenea din locul respectiv. «Ne e foame şi avem nevoie de mâncare şi apă», spunea mesajul“, potrivit şerifului din Taos.

Convis că „trebuie să acţioneze“, şeriful a ordonat lansarea operaţiunii. Zece poliţişti au descins vineri dimineaţa în această locuinţă improvizată, unde au găsit 11 copii, cinci adulţi, dar şi arme: o puşcă de asalt AR-15, cinci încărcătoare cu 30 de gloanţe şi patru pistoale încărcate.

Cei cinci adulţi şi 11 copii, „care semănau cu nişte refugiaţi din lumea a treia“, au fost găsiţi „fără mâncare şi apă proaspătă“. „Erau desculţi şi îmbrăcaţi cu cârpe murdare“, a precizat şeriful, calificând imaginea ca fiind „sfâşietoare“.



Articole similare :
06
aug.
sua 11 copii au fost salvati dintr un adapost improvizat
Actualitate
Unsprezece copii cu vârste între 1 an şi 15 ani au fost salvaţi dintr un refugiu improvizat păzit cu arme de bărbaţi cu ideologie extremistă, în statul american New Mexico, a...

09
aug.
antrenati pentru a ucide cei 11 copii salvati dintr o locuinta improvizata din new mexico erau instruiti sa comita atacuri armate in scoli
International
Copiii eliberaţi recent dintr o locuinţă improvizată şi insalubră din statul american New Mexico erau antrenaţi să comită atentate în şcoli, transmite agenţia de presă Associated Press, care citează documente din...

09
aug.
copiii malnutriti gasiti in desert erau antrenati sa produca atentate in scoli
International
Unul dintre bărbaţii arestaţi pentru ţinerea în captivitate a 11 copii malnutriţi, în statul american New Mexico, îi antrena, de fapt, pentru producerea unor atacuri armate în şcoli. 43 afişări...

07
dec.
trei morti intr un atac armat la un liceu in statul american new mexico atacatorul a fost ucis anunta seriful
Actualitate
Trei morţi într un atac armat la un liceu în statul american New Mexico. Atacatorul a fost ucis, anunţă şeriful Trei persoane au fost ucise într un atac armat la un liceu...

07
dec.
trei morti intr un atac armat la un liceu in statul american new mexico atacatorul a fost ucis
International
Trei persoane au fost ucise într un atac armat la un liceu în statul New Mexico, au anunţat joi autorităţile, relatează The Associated Press. Trei persoane care se presupune că...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari pentru impozitare Wagner Invest Evaluari pentru impozitare Wagner Invest
Evaluari pentru impozitare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : International:
Artilcole stiri grupate pe subiecte