Stiri de ultima ora

Situaţia alarmantă: Trei pacienţi infectaţi cu Ebola au plecat dintr-un spital din Congo

Situaţia alarmantă: Trei pacienţi infectaţi cu Ebola au plecat dintr-un spital din Congo
International
Primul pacient, "care era pe punctul de a se vindeca, a părăsit spitalul duminică seară", în timp ce alţi doi "au părăsit stabilimentul alături de familiile lor" în noaptea de luni spre marţi, a explicat acelaşi reprezentant al MSF.

Ultimii doi au murit între timp - unul la domiciliul său, iar celălalt într-un centru de izolare în care fusese reinternat.

"În cele trei cazuri, toate eforturile au fost făcute de angajaţii de la faţa locului pentru a-i convinge pe pacienţi - şi pe familiile lor - să nu părăsească centrul şi să continue tratamentul medical", notează reprezentantul MSF.

Epidemia de Ebola a fost declarată pe 8 mai la Bikoro (oraş aflat la o distanţă de 100 de kilometri faţă de Mbandaka şi la 600 de kilometri faţă de Kinshaha), la frontiera cu Republica Congo.

Numărul deceselor a urcat la 27 dintre cele 58 de cazuri confirmate sau suspectate, potrivit celui mai recent bilanţ publicat miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Miercuri după-amiază, nu era încă foarte clar dacă cele două persoane decedate după ce au părăsit spitalul din Mbandaka au fost deja incluse în acest bilanţ.

Începând din 1976, este pentru a noua oară când Republica Democrată Congo este afectată de o epidemie de Ebola.
www.realitatea.net

Articole similare :
comments powered by Disqus