Stiri de ultima ora

Sfârşitul unei ere: Germania şi-a închis ultima mină de cărbune

Sfârşitul unei ere: Germania şi-a închis
ultima mină de cărbune
International
Ultima mină de cărbune din Germania şi-a închis porţile vineri, după 155 de ani de exploatare. Germania nu renunţă însă la această rocă combustibilă.

Mina de cărbune Prosper-Haniel şi-a închis porţile vineri şi se pregăteşte să devină parc şi muzeu.

Ceremonia solemnă de „adio“ a fost programată cu participarea preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier şi şefului Comisiei Europene Jean-Claude Juncker.

De joi, bisericile din regiune ţin slujbe dedicate acestui eveniment, în timp ce cluburile de fotbal renane, cu Borussia Dortmund şi Schalke 04 Gelsenkirchen în frunte, aduc omagii minerilor.

Cu acest prilej, Bild a publicat joi portretul „ultimei victime a minelor“, Markus Zedler, care a murit luni la 29 de ani.

Germania se pregăteşte de mai mult de zece ani de acest moment. Pentru a preveni un şoc social, bazinul Ruhr a fost transformat într-un pol de competitivitate, cu accent pe centre de cercetare şi start-up-uri, notează AFP.

Totuşi, Germania nu renunţă definitiv la cărbune, urmând să mizeze pe importuri din Asia şi Australia.

De fapt, aproape 40% din electricitatea germană se bazează pe cărbune. Minele au fost închise din cauza scumpirii extracţiei.

Presat de angajamentele asumate în combaterea încălzirii globale, Guvernul german este aşteptat să anunţe la începutul lui februarie marile linii ale planului său de renunţare treptată la cărbune, care ar putea avea loc până în 2050.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus