Stiri de ultima ora

Prezență record la alegerile europarlamentare din Franța - Cea mai ridicată rată de participare din ultimii 40 de ani

Prezență record la alegerile europarlamentare din Franța - Cea mai ridicată rată de participare din ultimii 40 de ani
International
Prezența la urne la ora 12:00 la scrutinul europarlamentar organizat în Franța metropolitană a fost de 19,26%, cea mai ridicată rată de participare înregistrată la această oră, din 1979 până astăzi, în cazul alegerilor pentru Parlamentul european în Franța, informează cotidianul Le Figaro, potrivit mediafax.

Din 1979, anul în care au fost organizate primele alegeri europarlamentare, nu a mai fost niciodată înregistrată o prezență la fel de ridicată în cadrul unui astfel de scrutin.

"Prezența la vot până la prânz este apropiată de cea de la alegerile legislative din 2017 (19,2%, pentru o participare finală de aproape 49%)", a declarat Jean-Daniel Levy, director în cadrul institutului de sondare Harris Interactive.

Aproximativ 47 de milioane de alegători francezi sunt așteptați să se prezinte duminică la urne pentru a vota cei 79 reprezentanți ai țării în Parlamentul European.

Rezultatele oficiale din toate cele 28 de state membre UE vor fi anunțate duminică seara la ora 23:00, ora Bruxellesului (24:00, ora României), după închiderea tuturor urnelor.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus