Stiri de ultima ora

Politolog german: Situaţia din România e riscantă pentru ea însăşi, ca stat membru UE

Politolog german: Situaţia din România e riscantă pentru ea însăşi, ca stat membru UE
International
Uniunea Europeană este atacată tot mai mult de naţionaliştii din diferitele state membre, dar şi de reprezentanţii extremei-drepte şi învinovăţită de tot ceea ce nu reuşeşte câte un guvern sau altul să rezolve în propria ţară. Anul acesta se aşteaptă schimbări majore la nivelul blocului comunitar, pentru că cetăţenii vor o Europă mai apropiată de nevoile lor. „Nu văd situaţia din România ca fiind periculoasă pentru UE. O văd ca fiind riscantă pentru ea însăşi, ca stat membru. Situaţia din România a necesitat măsuri susţinute şi active pentru o mai bună guvernare”, spune Josef Janning.  Este specialist german în ştiinţe politice şi a făcut această declaraţie într-un interviu pentru emisiunea „Pașaport diplomatic”:

Balazs Barabas, jurnalist Digi24: Cum vedeţi situaţia din România, este chiar periculoasă pentru UE sau poate fi gestionată?

Josef Janning: Nu o văd ca fiind periculoasă pentru UE. O văd ca fiind riscantă pentru România ca stat membru. Situaţia din România a necesitat măsuri susţinute şi active pentru o mai bună guvernare. România şi Bulgaria au pornit de la un nivel care nu era tocmai corespunzător pentru aderare, la momentul aderării. Dar interpretarea UE a fost că era necesară aderarea lor în acel moment pentru a nu pierde ritmul pe care îl arătau. A existat o anumită dezamăgire faţă de capacitatea acestor ţări de a se dezvolta, în primii ani după aderare, dar cred că per total interpretarea UE a fost că tot este mai bine să fie înăuntru, pentru că statutul de membru are mai multă forţă în generarea de schimbări şi pentru continuarea reformelor. Iar Schengen este un caz special, pentru că are o valoare simbolică puternică, pentru ambele ţări, că vor adera la acest spaţiu.

Balazs Barabas: Dar cum ar trebui să vedem Europa astăzi? Vedem revolte în Franţa, Brexit, în Marea Britanie, care nu ştim cum se va termina, avem tendinţe de creştere a autocraţiei în anumite state din Europa de Est. Este vorba de o rearanjare a Europei sau o schimbare a ei într-un mod pe care nici nu îl putem concepe?

Josef Janning: Mie mi se pare că imaginea Europei, aşa cum o cunoşteam, dispare. Oamenii spun că evident, trebuie să cooperăm în Europa. Asta nu mai este valabil. Trebuie aduse argumente, trebuie să avem ceva convingător pentru ca oamenii să adere la el. Şi evident există multe chestiuni care nu sunt legate în mod direct de Europa. Dacă ne uităm la sud-vestul Europei, care include şi Franţa, Europa cere un efort deosebit acestor ţări să se dezvolte, să se modernizeze. Europa este un spaţiu deschis, competitiv pentru afaceri, dar şi pentru administraţiile publice. Euro şi gestionarea zonei euro sunt un test pentru eficienţa sistemului juridic, a eficienţei administraţiei, şi a întregului sistem de reguli şi reglementări. Cu cât eşti mai eficient, cu atât vei fi mai bun sub incidenţa uniunii monetare. Acest aspect a fost subestimat.

S-a subestimat măsura în care o piaţă unică şi o monedă unică pun presiune nu pe convergenţa culturală, ci pe convergenţa legată de cum facem lucrurile în interiorul UE. Aceasta creează tensiuni majore între nordul şi estul UE, unde s-au schimbat multe pe acest plan, respectiv sud-vest, unde această schimbare merge mai greu.

Un alt element al îngrijorării şi nemulţumirii este, din câte văd, o înţelegere greşită a ceea ce este Europa. Şi este ceva ce există atât în nordul Europei, cât şi în estul UE, şi anume că această Europă, această Bruxelles-Europă are ca scop distrugerea statelor naţionale. Şi că trebuie să aperi statele naţionale înainte ca, să zicem, ele să fie distruse de reglementări tehnocrate de la Bruxelles.

Dacă mă uit la UE, ceea ce văd este o agenţie a statelor naţionale care protejează statele naţionale. De fapt, UE şi serviciile pe care le oferă statelor membre, societăţilor statelor membre şi în mod special economiilor statelor membre sunt pentru protecţia unei organizaţii speciale, disfuncţionale, în lumea de astăzi. Ne putem permite să organizăm ţări mici sau şi mai mici, cu limbi ciudate, dar să avem în acelaşi timp o piaţă mare, un spaţiu deschis pentru forţa de muncă, unul din cele mai atractive locuri din lume unde să faci comerţ. Acesta este serviciul pe care-l oferă UE.

Poziţia multor partide şi mişcări naţionaliste de a cere suveranitate din partea Bruxelles-ului este cea mai mare greşeală făcută vreodată. Aşa cum văd eu, este singurul mod de a proteja suveranitatea naţională. Pentru că suveranitatea naţională pe care o dorim, în sens formal, nu ne ajută la nimic, dacă asta este tot ce avem. Doar printr-o apartenenţă comună avem o şansă să ne decidem singuri soarta. Fără UE, mulţi dintre noi, şi este valabil mai ales pentru ţările mici, ar trebui să ne acomodăm la schimbările din relaţiile internaţionale, din economia globală, din sistemul financial global. Dar ca europeni, avem suficientă greutate să ne apărăm interesele, dar trebuie să o facem împreună. Şi cred că aceasta este marea greşeală care se face. Inclusiv de cei din spatele Brexit. A lua puterea înapoi înseamnă că puterea trebuie să se întoarcă la noi. Dar eu spun că şi britanicii îşi vor da seama că puterea care se întoarce nu le dă mijloacele de a-şi proteja interesele în lume, dar vor învăţa asta prin greutăţi. Rămâne ca noi toţi să vedem şi să înţelegem asta.

Balazs Barabas: Cancelarul Merkel este la putere de 13 ani. Ce concluzie putem trage despre activitatea şi rezultatele ei până acum?

Josef Janning: Angela Merkel a avut o poziţie unică în afacerile europene, dacă o comparăm cu cancelarii de dinainte. Gândea mult în procese, în negocieri şi era cu gândirea de lider cea mai puţin tradiţionalistă dintre toţi. Tonul ei era foarte serios şi pragmatic, iar concepţia ei despre o politică UE de succes era una a unei serii de gestionare cu succes a crizelor.

Balazs Barabas: Să adăugăm că înainte de a fi politician, a fost cercetător ştiinţific. Credeţi că asta a ajutat-o să aibă o abordare pragmatică a dificultăţilor?

Josef Janning: Cred că a ajutat-o, dar şi faptul că nu s-a socializat printre politicienii vest-germani, care erau profund divizaţi în dreapta şi stânga. În politica tradiţională germană conta foarte mult în ce partid erai şi dacă partidul tău era la putere. Pe când Angela Merkel s-a ridicat pe cenuşa unui sistem politic eşuat, cu o perspectivă externă şi cu perspectiva unui om de ştiinţă, care ştie că progresul se face prin experimente. Cred că ea a fost cel mai social-democrat cancelar pe care creştin-democraţii l-au avut vreodată. A fost foarte deschisă către adoptarea unor poziţii ale celorlalte partide, pentru că a făcut parte din trei mari coaliţii ca şi cancelar. Şi a adoptat poziţia altor partide când a simţit că era ce trebuia făcut în momentul respectiv. Acest lucru a avut un ecou pozitiv în public şi promitea să rezolve o problemă. Şi asta era o dificultate în propriul ei partid, pentru că partidul ei se temea să nu piardă identitatea ei tradiţională în această serie de mari coaliţii ale CDU cu SPD.

Balazs Barabas: Iar în cele din urmă poziţia ei a slăbit în partid şi în politica germană. Am văzut o schimbare, nu una dramatică, dar o schimbare totuşi în politica germană, cu forţe de dreapta care devin mai puternice. În ce măsură pot fi de durată aceste schimbări, sau sunt doar temporare?

Josef Janning: Din câte văd eu, partidele populiste sau naţionale sau chiar naţionaliste vor rămâne mult timp. Întrebarea e ce potenţial au. Unii spun că în Germania de Est popularitea lor a ajuns la maxim, în jur de 15%, reprezentaţi în parlamentele tuturor celor 16 state şi în cel federal şi practic până aici au putut creşte. De acum, vor fi mult mai expuse publicului, iar prin această expunere vor pierde din credibilitate, pentru că tot mai mulţi oameni, aşa spun sondajele, tot mai mulţi vor vedea că aceste partide pot mobiliza proteste, dar nu au idei necesare pentru a guverna. Şi de fapt, nu vor să guverneze.

Balazs Barabas: Unii spun că forţele de extremă dreaptă cresc când există o situaţie economică slabă, când oamenii se tem că îşi pierd locul de muncă şi că vor trăi mai prost. Ceea ce nu e cazul în Germania, e una din cele mai puternice economii din lume şi în mod cert din Europa. Ce anume generează această schimbare în politică?

Josef Janning: Din câte văd, migraţia este un factor catalizator şi teama de migraţie. Dar nu este principalul motiv al acestor nesiguranţe, temeri şi al acestui sentiment de nelinişte în populaţie. Cred că motivul principal are de-a face cu percepţia unei falii tot mai mari între viaţa particulară şi toate celelalte aspecte, factori şi actori care ne influenţează viaţa. Pentru că acestea sunt elitele economice, elitele culturale, elitele de afaceri. Toate multinaţionale, care trăiesc într-o lume cu care mulţi simt că nu au nicio legătură. Şi ştim din multe studii de sociologie că şi în societate se observă o anumită dialectică. Cu cât oamenii simt mai mult acest trend, cu atât vor să vadă că cineva le reprezintă interesele. Deci transnaţionalismul într-un fel duce la regionalism sau naţionalism sau la o dorinţă de a ne agăţa de ceea ce cunoaştem: tradiţii, limbi, deci identităţi mici într-o lume mare. Iar în acest sens, Europa reprezintă mai degrabă lumea mare, decât lumea mică.

Balazs Barabas: Dacă ne uităm la toate aceste lupte şi tensiuni în politica internă din Germania, se poate separa politica de Uniunea Europeană? Pot spune partidele: scuze, acum ne reorganizăm, sunt lupte politice interne şi nu ne interesează viitorul Uniunii Europene? Este acesta un lucru la care ne putem aştepta?

Josef Janning: Nu. Dacă ne uităm cum privesc germanii Europa, este imposibil să nu-i intereseze. Germania este atât de adânc implicată în Uniunea Europeană, atât de direct afectată de orice eşec, încât este imposibil pentru politicieni să nu îi acorde atenţie. Dar asta nu înseamnă că există o politică foarte proactivă pentru a schimba sau a modela sau adânci integrarea europeană. Pe de o parte, există concepţia germană că UE nu trebuie lăsată să eşueze. Nu poate fi lăsată să se dezintegreze. Deci prioritatea nr. 1 a Angelei Merkel faţă de UE este să o ţină unită. Dar a o ţine unită nu înseamnă să mergem mai departe cu integrarea. Există probleme serioase în interiorul zonei euro, multe instituţii care au fost create din mers, în anii crizei financiare. Multă lume care lucrează în acest domeniu spune: da, ar trebui să consolidăm toate acestea într-un singur cadru juridic. Să le aducem la un loc, să continuăm cu anumite dintre aceste structuri şi să consolidăm altele ca să funcţioneze mai bine.

Există o necesitate pentru o mai bună cooperare în politica externă, securitate şi apărare. Dar cum să faci asta într-un cadru politic fragmentat? Una dintre abordări ar fi cea clasică a lui Helmut Kohl: ne trebuie un pas înainte, un salt, eu voi conduce acest salt, aşa cum a făcut cu Francois Mitterand acum 25 de ani, care a dus la Tratatul de la Maastricht, în 1992. Dar azi nu suntem într-o situaţie de tip Kohl-Mitterrand. Angela Merkel a avut această înclinaţie extrem de pragmatică, dar probabil că aşa a a avut personalitatea care s-a potrivit cel mai bine pentru situaţia în care suntem, în care trebuie să ai tot timpul multă răbdare, să iei lucrurile pas cu pas, poţi să faci mici progrese pe ici, pe colo, dar nu prea mari, pentru că vei pierde imediat consensul. Nu există în interiorul UE o dorinţă pentru un salt înainte, ci mai degrabă de a nu pierde nimic.

Există interese, uitaţi-vă la ţări ca România sau Ungaria. Ele sunt interesate în „mai multă Europă”, când e vorba de securitatea graniţelor sau apărare. Dar în mod clar nu sunt interesate în mai multă Europă când e vorba de alte zone ale politicii. Sau când e vorba de mai mult amestec din partea Europei în treburile interne. În aceste vremuri nu de paşii mari avem nevoie, şi asta e concluzia lui Merkel, ci de o succesiune de paşi mici. E posibil ca Germania să continue pe acest drum. Dar e foarte probabil ca din cauza situaţiei actuale europene şi din cauza refuzului societăţii germane de a începe noi paşi spre integrare, costisitoare în ochii opiniei publice, se va opta pentru o participare foarte pragmatică, foarte prudentă a Germaniei în această Europă. Dar politica internă este mai complexă şi mai complicată.

Criticile asupra statului de drept, formulate de Parlamentul European, sunt întemeiate. Acesta este un aspect care nu a fost soluţionat satisfăcător, dacă ne uităm la nivelul UE. În majoritatea statelor, guvernarea este mult mai bună în domeniul măsurilor anticorupţie sau statul de drept, separarea puterilor, faţă de situaţia din anumite state din estul UE. Se discută mult despre UE ca un sistem al valorilor comune. Da, e adevărat. Dar înainte de toate, este vorba despre capacitatea statelor membre de a participa la o uniune exigentă şi avansată, ca UE. Am văzut că ţări la periferia sudică au probleme în interiorul UE pentru că au probleme în propriul sistem de guvernare. Dacă ne uităm la situaţia administraţiei publice, la corupţia din sudul Italiei, este o mare greutate pentru statutul Italiei de membru UE, pentru succesul Italiei în UE. Şi cred că acest lucru este o dificultate mult mai mare pentru Italia decât pentru UE. Până la un punct, UE poate trăi şi cu asta. Înseamnă mai mult control şi mai puţină încredere. Dar se poate ţine sub control, ca şi fraudele din politicile de cheltuieli ale UE. Doar că necesită mai multă protecţie la nivel de Bruxelles. Dar adevăratele costuri, adevăratele prejudicii se produc la nivelul statelor membre. Întrebarea e dacă cetăţenii vor profita de avantajele Uniunii Europene, dacă vor reuşi companiile să profite de condiţiile care există pentru ele. Iar eu aş spune că performanţele lor ar fi mult mai bune, ar avea oportunităţi mult mai bune dacă sectorul public este în regulă.

Articole similare :
comments powered by Disqus