Stiri - Editia din date de 25-06-2018

Arhiva stiri din data de:
25-06-2018 Stiri de ultima ora din

Peste 600 de migranţi au fost salvaţi luni pe mare, în largul Spaniei

International
Peste 600 de migranţi, dintr-un total de 616 aflaţi la bordul a 20 de ambarcaţiuni, au fost salvaţi în cursul zilei de luni în largul Spaniei, au precizat luni serviciile spaniole de salvare pe mare pe contul lor de Twitter, informează AFP.

În strâmtoarea Gibraltar, 377 de persoane repartizate în 18 ambarcaţiuni au fost preluate şi transportate în porturile Tarifa şi Barbate.

În paralel, 236 de migranţi, inclusiv patru minori, au fost salvaţi mai la est, în Marea Alboran, între Spania şi Maroc. Aceştia au fost transportaţi la bordul a cinci ambarcaţiuni în porturile Motril şi Almeria.

Trei tineri magrebieni au fost de asemenea recuperaţi la bordul unui caiac în largul Tarifa, la vest de strâmtoarea Gibraltar, unde au fost conduşi, a precizat organismul public Salvamento Maritimo.

Sâmbătă, peste 750 de migranţi au fost salvaţi pe mare de către gărzile de coastă spaniole în aceleaşi zone.

Aceste cazuri survin la mai puţin de o săptămână după sosirea la Valencia a navei Aquarius, care a adus în Spania 630 de migranţi, pe care Italia şi Malta au refuzat să-i primească.

Tensiunile rămân puternice în Europa pe această temă la o zi după minisummitul care a reunit 16 ţări din UE la Bruxelles, dar care nu s-a încheiat cu adoptarea unor măsuri concrete.

Spania este a treia poartă de intrare pentru migranţi în Europa, după Italia şi Grecia.

Dacă numărul migranţilor care încearcă să traverseze Marea Mediterană s-a redus la jumătate de la începutul anului, comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, cel al sosirilor în Spania s-a triplat, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

Între 1 ianuarie şi 20 iunie, 12.155 de migranţi au sosit în Spania pe mare. În această perioadă, 292 de migranţi au murit încercând să ajungă pe coasta spaniolă.

În total, 960 de migranţi şi-au pierdut viaţa în Marea Mediterană în această perioadă, potrivit OIM.



Articole similare :
29
iul.
spania 211 migranti salvati in mediterana
International
Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de salvare pe mare, 211 migranţi aflaţi la bordul a 21 de ambarcaţiuni au fost salvaţi în Strâmtoarea Gibraltar care separă Spania şi...

08
oct.
aproape 1200 de migranti au fost salvti de garda de coasta spaniola in ultimele 48 de ore
International
Garda de coastă spaniolă a anunţat duminică, potrivit AFP, că a salvat de pe Marea Mediterană, în cursul ultimelor 48 de ore, aproape 1.200 de migranţi care, cu ajutorul unor...

05
aug.
aproximativ 400 de refugiati au fost salvati din marea mediterana de catre autoritatile din spania
Actualitate
Autorităţile spaniole au salvat aproximativ 400 de migranţi weekendul acesta, care încercau să ajungă din Maroc în Spania traversând Marea Mediterană, au transmis reprezentanţii Pazei de Coastă din Spania, relatează...

17
aug.
600 de migranti salvati de paza de coasta spaniola intr o singura zi
Actualitate
Paza de Coastă spaniolă a anunţat că a salvat 600 de migranţi care voiau să ajungă din Maroc, într o perioadă de 24 de ore, pe fondul unei creşteri a numărului...

29
iul.
peste 200 de migranti salvati duminica de navele spaniole
International
Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de salvare pe mare, 211 migranţi aflaţi la bordul a 21 de ambarcaţiuni au fost salvaţi în Strâmtoarea Gibraltar care separă Spania şi...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari pentru impozitare Wagner Invest Evaluari pentru impozitare Wagner Invest
Evaluari pentru impozitare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : International:
Artilcole stiri grupate pe subiecte