Stiri de ultima ora

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Americile, noul epicentru al pandemiei provocate de coronavirus

Organizaţia Mondială a Sănătăţii: Americile, noul epicentru al pandemiei provocate de coronavirus
International
Un studiu realizat în SUA arată că numărul deceselor va creşte în Brazilia şi alte ţări din America Latină până în luna august.

Directori ai PAHO au avertizat că urmează săptămâni „foarte grele” pentru regiune şi că Brazilia este departe de momentul în care epidemia se va încheia. 

În America de Nord şi America de Sud au fost înregistrate în total peste 2,4 milioane de contaminări cu noul coronavirus şi mai mult de 143.000 de decese. America Latină a depăşit Europa şi SUA ca număr de infecţii depistate zilnic, a mai spus Etienne.

OMS este îngrijorată şi de evoluţia accelerată a epidemiei în Peru, Chile, El Salvador, Guatemala şi Nicaragua.

Luni, rata mortalităţii zilnice din Brazilia a devenit cea mai ridicată din lume. Un studiu al University of Washington a avertizat că bilanţul deceselor ar putea ajunge la 125.000 până în luna august.

În prezent, în Brazilia au fost raportate aproximativ 400.000 de cazuri şi 24.512 decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.

SUA au înregistrat 1,68 de milioane de cazuri şi 98.916 decese.

La nivel global, de la depistarea noului coronavirus la finalul anului trecut în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 5,5 milioane de contaminări şi mai mult de 350.000 de decese. 
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus