Stiri de ultima ora

Negociatorul șef pentru Brexit: "În încercarea de a se salva de efectele dezastruoase ale Brexit-ului ratat, Marea Britanie va trage și UE în haos

Negociatorul șef pentru Brexit: În încercarea de a se salva de efectele dezastruoase ale Brexit-ului ratat, Marea Britanie va trage și UE în haos
International
Cu câteva zile înainte de 29 martie, care era data anunţată în urmă cu doi ani privind ieşirea Marii Britanii din UE, liderii europeni le-au acordat britanicilor o primă prelungire, cu o durată mai mică decât cea care a fost cerută de către premierul britanic Theresa May .

Noua respingere a acordului privind Brexit-ul vineri de către parlamentul britanic a stabilit de facto noul termen limită pe 12 aprilie, cu o marjă de posibilităţi acum redusă.

Dacă parlamentul britanic nu votează în favoarea acordului în următoarele zile, nu vor mai fi decât două opţiuni: ieşirea din UE fără un acord sau solicitarea unei prelungiri mai mari , a explicat Barnier.

Ţine de responsabilitatea guvernului britanic de a alege între aceste două opţiuni , a adăugat negociatorul european într-o conferinţă organizată de grupul de reflecţie EPC la Bruxelles. Dar o astfel de prelungire ar însemna riscuri semnificative pentru UE, de unde necesitatea unei justificări solide , a insistat el.

În opinia lui Barnier, doar trei scenarii ar putea justifica o astfel de amânare în ochii europenilor: organizarea unui nou referendum, noi alegeri generale sau căutarea unui consens în cadrul clasei politice britanice privind viitoarea relaţie dintre UE şi regat.

O prelungire de lungă durată are un cost, nu numai pentru întreprinderi sau lumea politică din UE, dar ea are un cost şi pentru Regatul Unit , a avertizat Barnier, adăugând că UE va trebui să compare aceste costuri cu cele ale unei absenţe a acordului.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus