Stiri de ultima ora

Misiunea de salvare a lui Julen: Autorităţile speră să ajungă la copil „până la sfârşitul zilei”

Misiunea de salvare a lui Julen: Autorităţile speră să ajungă la copil „până la sfârşitul zilei”
International
Echipele de salvare au săpat aproape doi din cei 3.8 metri care îi mai separă de băiatul în vârstă de doi ani, transmite publicaţia spaniolă El Pais.

61 afişări

Misiunea de salvare a lui Julen, băiatul blocat la o adâncime de peste 100 de metri, în Spania: Autorităţile speră să ajungă la copil „până la sfărşitul zilei”

Minerii coborâţi în tunel, pentru a-l salva pe Julen Rosello, băiatul în vârstă de doi ani care a căzut în fântâna adâncă pe 13 ianuarie, au excavat 1.5 din cei 3.8 metri estimaţi. Minerii şi băiatul sunt separaţi de un strat de piatră.

În total, opt mineri din regiunea nordică Asturias au coborât în echipe de câte doi, joi seara. Aceştia au lucrat în ture de câte 40 de minute şi şi-au carat singuri buteliile cu oxigen.

Unii dintre locuitorii din zonă au rămas alături de părinţii lui Julen, pe timpul nopţii, la faţa locului. „În ciuda obstacolelor, trebuie să rămânem puternici şi să ajută familia”, scrie Maria Gamez, un oficial guvernamental din regiunea Malaga.

Băiatul în vârstă de doi ani, numit Julen, a căzut la o adâncime de mai mult de 100 de metri duminică după-amiază, potrivit Sky News şi CNN. Acesta s-a îndepărtat de părinţii lui, în timp ce familia se afla în plimbare într-o zonă muntoasă, la nord est de oraşul Totalan.

Fântâna a fost construită cu o lună în urmă în timpul unor lucrări de inspecţie a apei şi nu a fost acoperită cu echipament de protecţie, relaţează presa locală.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus