Stiri de ultima ora

Michel Barnier: Un Brexit fără acord devine mai probabil pe zi ce trece

O ieşire fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană (”no deal”) devine ”mai probabilă pe zi ce trece”, a avertizat marţi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, la o zi după o nouă serie de ”voturi indicative” în Parlamentul britanic, relatează AFP.

”Un Brexit fără  acord nu a fost niciodată dorinţa mea, însă el devine mai probabil pe zi ce trece”, a declarat Barnier într-o conferinţă organizată de centrul de reflecţie EPC la Bruxelles.”UE 27 (adică statele membre fără Regatul Unit) este acum pregătită” de această eventualitate, a avertizat el.”Să nu uităm mai întâi că avem un acord şi că el a fost încheiat de către Theresa May, Guvernul britanic, Consiliul European şi Parlamentul European (PE) la 25 noiembrie, în urmă cu patru luni”, a subliniat Barnier.”Noi am încercat să facem în aşa fel încât Regatul Unit să poată părăsi UE la 29 martie, aşa cum Regatul Unit a prevăzut... Dacă Regatul Unit vrea în continuare să părăsească UE în mod ordonat, acest acord, acest tratat este şi va fi singurul”, a continuat el, potrivit news.ro . ”Dacă Guvernul britanic nu votează în favoarea acordului retragerii în zilele următoare, vor mai exista doar două opţiuni: plecarea fără acord sau cererea unei prelungiri mai îndelungate a perioadei Articolului 50. Este responsabilitatea Guvernului britanic să aleagă între aceste două opţiuni”, a adăugat el.
www.rtv.net

Articole similare :
comments powered by Disqus