Stiri de ultima ora

Mexicul, pregătit să discute despre o reformă a dreptului de azil cu SUA

Mexicul, pregătit să discute despre o reformă a dreptului de azil cu SUA
International
În cursul negocierilor de săptămâna trecută cu Washingtonul, a indicat ministrul, Mexicul a refuzat ca migranţii prezenţi pe teritoriul mexican şi care doresc să solicite azil în Statele Unite să o facă în Mexic. Reprezentanţii Mexicului au acceptat totuşi să reexamineze această problemă în termen de 45 de zile. În cadrul reuniunii cu vicepreşedintele SUA, Mike Pence, ei au insistat asupra acestei chestiuni, a explicat Ebrard într-o conferinţă de presă. Le-am spus: este nevoie de timp pentru a vedea dacă ceea ce propune Mexicul funcţionează, iar, dacă nu, vom vedea dacă sunt necesare măsuri suplimentare , a spus el. Aceste declaraţii intervin în timp ce preşedintele american Donald Trump a indicat luni într-o postare pe Twitter că o parte a acordului, pe care nu a specificat-o, ar necesita aprobarea Congresului mexican şi că dacă dintr-un motiv oarecare, nu este aprobată, tarifele (vamale) vor fi restabilite . Preşedintele american a răspuns astfel criticilor din partea ziarului New York Times, potrivit căruia cele mai multe măsuri anunţate de Mexic în acordul la care a ajuns cu SUA au fost deja convenite în cursul negocierilor anterioare. Puţin timp după aceea, Donald Trump a declarat canalului de televiziune CNBC că această parte a acordului reprezintă un instrument foarte puternic . Vineri seara, la finalul mai multor zile de negocieri intense, Washingtonul şi Ciudad de Mexico au ajuns la un acord asupra imigraţiei, aşa cum şi-a dorit Donald Trump, care ameninţase să impună taxe vamale la toate produsele importate din Mexic în SUA. Preşedintele american ameninţase că va impune taxe de 5% începând de luni, iar apoi le va majora cu 5 procente lunar, pentru a ajunge la 25% în octombrie, ignorând avertismentele cercurilor economice americane şi mexicane. Declaraţia comună a celor două ţări, făcută vineri după convenirea acordului, menţionează măsuri fără precedent luate de Mexic, inclusiv desfăşurarea Gărzii Naţionale, precum şi acţiuni împotriva reţelelor de traficanţi, de transport şi de finanţare a imigraţiei ilegale.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus