Stiri - Editia din date de 11-01-2019

Arhiva stiri din data de:
11-01-2019 Stiri de ultima ora din

Merkel: Acordul UE-Turcia pentru stoparea migrației nu funcționează corespunzător

International
Cancelarul german Angela Merkel a declarat că acordul încheiat între UE şi Turcia vizând stoparea valului masiv de migraţie nu funcţionează corespunzător, şefa guvernului de la Berlin criticând sistemul juridic din Grecia.

11.01.2019 - 19:49

Sistemul juridic elen este foarte complicat şi, cumva, trimiterea înapoi (a migranţilor) nu funcţionează , a declarat ea în faţa studenţilor, la finalul vizitei de două zile în Grecia, în care s-a întâlnit şi cu premierul Alexis Tsipras. Toată lumea ştie că, odată ce te afli pe o insulă grecească, poţi ajunge pe continent, şi, odată ce te afli pe continent, poţi ajunge cumva în Germania, Suedia, Austria sau în altă parte, prin urmare noi susţinem imigraţia ilegală , a afirmat ea. Cancelarul german a precizat că a discutat cu premierul grec despre aceste probleme. Există mulţi irakieni, mulţi afgani şi mulţi alţii pentru care nu avem soluţii în acord. Europa trebuie să rezolve şi această situaţie , a continuat Angela Merkel. Este oarecum complicat, dar pe termen lung nu este acceptabil ca unele ţări europene să spună că această problemă nu le priveşte , a adăugat cancelarul german.



Articole similare :
11
ian.
angela merkel spune ca acordul ue turcia e blocat sistemul juridic elen este foarte complicat si trimiterea inapoi a migrantilor nu functioneaza
International
Uniunea Europeană şi Turcia au încheiat un acord în 2016 după ce, în anul anterior, peste un milion de migranţi şi refugiaţi au sosit din Orientul Mijlociu şi din Africa...

11
ian.
angela merkel despre acordul de migratie cu turcia nu functioneaza cum trebuie
International
Înţelegerea privind migranţii dintre Uniunea Europeană şi Turcia este disfuncţională, a declarat Cancelarul german Angela Merkel , vineri, relatează Reuters . Cancelarul german a criticat, de asemenea, şi sistemul legal...

11
ian.
angela merkel e nemultumita de acordul dintre ue si turcia privind migratia
International
Acordul incheiat intre Uniunea Europeana si Turcia privind stoparea valului masiv de migratie nu o multumeste pe Angela Merkel.Cancelarul german a criticat, la Atena, si sistemul juridic din Grecia, pentru...

17
mar.
revista presei internationale zi decisiva pentru criza imigrantilor
International
“Criza migrației Merkel rămâne fermă în faţa solicitărilor Turciei”, scrie Le Monde. “Liderii UE se întâlnesc joi la Bruxelles pentru a ajunge la un acord cu Turcia, în vederea stopării...

31
aug.
merkel a admis ca germania si ue au facut greseli in ceea ce priveste criza refugiatilor
Actualitate
Merkel a admis că Germania şi UE au făcut greşeli în ceea ce priveşte criza refugiaţilor Angela Merkel a recunoscut că atât în Germania, cât şi la nivelul Uniunii Europene,...

comments powered by Disqus
Foto:






Evaluari imobiliare Wagner Invest Evaluari imobiliare Wagner Invest
Evaluari imobiliare
www.wagnerinvest.ro




Ultimele stiri : International:
Artilcole stiri grupate pe subiecte