Stiri de ultima ora

Marea Britanie anunţă termenii unui acord al Brexitului

Marea Britanie anunţă termenii unui acord al Brexitului
International
Conturul unui nou acord al ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) sunt de-acum ”clare”, iar negocierile între Londra şi Bruxelles se află într-un stadiu crucial, a anunţat luni ministrul britanic de Externe Dominic Raab, în pofida obiecţiilor europenilor, relatează Reuters potrivit news.ro.

”Am împărtăşit multe detalii şi contururile sunt de-acum foarte clare”, a declarat Raab la BBC, cu câteva ore înaintea unei întâlniri între premierul Boris Johnson, preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker şi negociatorul-şef al Brexitului din partea UE Michel Barnier.

”Cred că este vorba despre o etapă importantă. Premierul se bazează pe discuţii care sunt în curs de când a intrat în funcţie”, a continuat ministrul.

”Cererile noastre sunt foarte clare: noi cerem retragerea caluzei antidemocratice «backstop» şi vrem ca cel mai bun acord de liber-schimb să ne stabilească relaţiile viitoare”, a mai spus Raab, adăugând că doreşte să se ajungă la un acord la summitul european de la 17-18 octombrie.

JUNCKER EXCLUDE O REVENIRE ASUPRA ACORDULUI ÎNCHEIAT CU MAY

Boris Johnson urma să depună luni eforturi să-l convingă pe Jean-Claude Juncker să înlocuiască clauza de salvgardare (”backstop”) menită să evite reimpunerea unor controale la frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord - o exigenţă respinsă de Bruxelles.

Şeful Guvernuli britanic şi miniştrii săi se arată optimişti, în mod public, cu privire la şansele ajungerii la un acord cu Bruxellesul, însă partea europeană rămâne prudentă şi continuă să ceară Londrei să pună pe masă noi propuneri.

Într-un interviu acordat luni luni postului de radio Deutschlandfunk, Jean-Claude Juncker a reafirmat că este exclus să revină asupra acordului încheiat cu Theresa May, pe care Camera Comunelor l-a respins în trei rânduri.

”Eu cred că trebuie ca noi să păstrăm relaţii bune cu Marea Britanie şi nu sunt deloc optimist de îndată ce vine vorba despre a găsi soluţii alternative care să ne permită să limităm «backstop»-ul”, a avertizat peşedintele CE.

”Noi n-avem nicio idee despre ceea ce vrea Marea Britanie (...) şi aşteptăm în continuare propuneri alternative”. Sper că le vom putea primi, dar începe să nu mai fie timp”, a subliniat Juncker.

Boris Johnson rămâne hotărât ca ţara sa să părăsească UE la 31 octombrie, cu sau fără acord, în pofida adoptării de către Camera Comunelor a unei legi care-l obligă să ceară o amânare cu trei săptămâni a datei Brexitului, dacă se dovedeşte incapabil să ajungă la un acord al Brexitului cu Bruxellesul.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus