Stiri de ultima ora

Macron spune că Michel Barnier are „calităţi grozave” pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

Macron spune că Michel Barnier are „calităţi grozave” pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene
International
Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că negociatorul-şef al UE cu privire la Brexit, Michel Barnier, ar trebui să fie luat în considerare pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, relatează Politico.

„Fără îndoială, Michel Barnier este un om cu calităţi grozave şi a demonstrat acest lucru în felul în care a negociat cu britanicii”, a declarat Maron pentru ziarul belgian Le Soir.

Macron a fost întrebat dacă îl va susţine pe francez: „El este unul dintre liderii europeni care au calităţile necesare şi pot fi pe lista (candidaţilor)”.

Totuşi, Macron nu şi-a exprimat susţinerea totală faţă de Barnier. În schimb el a oferit ceea ce consideră a fi „cele mai importante criterii” pentru următorul preşedinte al Comisiei, printre care şi „experienţa la cel mai înalt nivel guvernamental sau la nivelul Comisiei Europene”.

Astfel de criterii l-ar elimina pe Manfred Weber, principalul candidat al Partidului Popular European, cel care nu a deţinut niciodată o astfel de funcţie.

Sistemul „spitzenkandidat”, folosit o singură dată în 2014, prevede ca Consiliul European să nominalizeze candidatul al cărui partid a obţinut cele mai multe voturi în alegerile europarlamentare. Însă Consiliul European a informat deja că nu există o obligativitate legală privind acest proces, lucru subliniat şi de Macron.

„Nu mă simt obligat de sistemul Spitzenkandidaten. Există lideri printre aceşti candidaţi care au calităţile la care m-am referit. Există de asemenea lideri din Consiliu care ar putea fi pretendenţi la preşedinţia Comisiei”, a afirmat preşedintele francez.

Întrebat de alianţe care se formează cu omologii săi europeni, Macron a făcut referire la premierul belgian Michel Charles, premierul olandez Mark Rutte şi premierul socialist portughez Antonio Costa ca fiind cei cu care ar dori să construiască „o coaliţie pentru progres şi viitor”.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus