Stiri de ultima ora

Locul din Sibiu care a impresionat-o pe Angela Merkel: A spus: „Wow!”

Locul din Sibiu care a impresionat-o pe Angela Merkel: A spus: „Wow!”
International
„Doamna Merkel chiar m-a întrebat ce rol are Muzeul ASTRA. I-am spus că este un muzeu care prezintă întreaga civilizaţie rurală din România, dar şi multiculturalitatea specifică ţării, nu doar regiunii, adică avem şi exponate care au legătură cu civilizaţia europeană. A fost impresionată. M-a întrebat cât e de mare, i-am spus că e cel mai mare din Europa şi a spus: "Wow!”, a precizat directorul Ciprian Ştefan.

Potrivit acestuia, „s-au scurs clipe istorice astăzi la Muzeul ASTRA. Liderii europeni au avut o întâlnire de lucru foarte importantă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vorbim despre un spaţiu care aminteşte oricui de rădăcini şi resurse sănătoase, punând pe prim plan valorile comune europene şi multiculturalitatea. Mai precis, un loc numai bun pentru decizii de viitor”.

Summitul PPE a avut loc, joi, la Sibiu, la reuniune fiind invitaţi să participe şefi de stat şi de guvern, lideri ai partidelor din PPE, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi al Parlamentului European, Antonio Tajani.

Joi, în Muzeul ASTRA din Pădurea Dumbrava, aflată la marginea municipiului Sibiu, au fost prezenţi şi peste o sută de meşteşugari din toată ţara, care fac demonstraţii de măiestrie, pentru a marca Ziua Europei într-o acţiune numită „Europa rurală".
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus