Stiri de ultima ora

La şapte ani de la tragedia aviatică de la Smolensk, şeful comisiei poloneze de anchetă susţine că avionul prezidenţial polonez s-a dezintegrat în zbor

La şapte ani de la tragedia aviatică de la Smolensk, şeful comisiei poloneze de anchetă susţine că avionul prezidenţial polonez s-a dezintegrat în zbor
International
Resturile avionului prezidenţial polonez prăbuşit la Smolenk, în Rusia, în 2010

Şeful comisiei de anchetă privind prăbuşirea avionului prezidenţial polonez, din 2010, de la Smolensk, a declarat luni că o nouă analiză arată că aparatul s-a dezintegrat în zbor, înainte de a se prăbuşi, relatează AFP.

Waclaw Berczynski, care conduce o nouă comisie de anchetă înfiinţată după ce Guvernul conservator a ajuns la putere, în 2015, a făcut aceast declaraţie în ziua în care s-au împlinit şapte ani de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa fostul preşedinte Lech Kaczynski şi alte 95 de persoane, majoritatea lideri politici sau militari.

“Avionul a început să se dezintegreze şi să piardă piese în aer. Acestea au căzut la sol departe” de locul prăbuşirii aeronavei, a spus Berczynski.

„Am primit o explicaţie potrivit cărora avionul a lovit un mesteacăm cu o aripă şi s-a dat peste cap, ceea ce a  provocat o catastrofă, dar acesta nu este adevărul”, a adăugat el. „Mesteacănul nu a avut nicio influenţă asupra catastrofei”, a precizat oficialul.

Şeful comisiei de anchetă a precizat că a tras această concluzie din analiza conversaţiilor dintre piloţi şi controlorii de trafic aerian din Rusia. El a recunoscut, însă, că „nu se cunoaşte la ora locală” cauza catastroferi.

Fragmente de avion au fost trimise luna aceasta la patru laboratoare străine pentru a căuta eventuală urme de explozibili, în timp ce justiţia poloneză a anunţat că intenţionează să pună sub acuzare controlorii ruşi pentru că ar fi provocat intenţionat catastrofa – o teză pe care Moscova a criticat-o.

Anchetatorii polonezi exhumează în prezent toate cele 96 de victime pentru a verifica din nou cauza morţii, deşi o parte dintre familii se opun.

Polonia a marcat luni, prin ceremonii religioase şi depunerea unor coroane de flori, şapte ani de la prăbuşirea în Rusia a aeronavei prezidenţiale şi de la moartea fostului preşedinte Lech Kaczynski, a fostei Prime Doamne şi altor 94 de oficiali polonezi de rang înalt.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus