Stiri de ultima ora

L. C. Kovesi, la Digi24, despre votul ambasadorului român la UE: Nu e o informație secretă și ar trebui clarificată

L. C. Kovesi, la Digi24, despre votul ambasadorului român la UE: Nu e o informație secretă și ar trebui clarificată
International
Laura Codruța Kovesi a declarat, joi seară, la Digi24, că se bucură pentru faptul că poate continua activitatea pe care a început-o la DNA, odată cu ocuparea funcției de procuror-șef european. Ea a adăugat că, deși procedura nu este încheiată, votul Consiliul Uniunii Europene este un pas important și că „alegerea unui procuror român este o recunoaștere a înregii activități depuse de sistemul de justiție românesc”.

„Am spus cu privire la procedură că încă nu e finalizată, votul de azi e un pas important, eu l-am apreciat ca fiind o reușită a tuturor românilor care au apărat statul de dreptul. Este un vot de susținere a unei societăți care a apărat justiția și statul de drept. Este decizia instituțiilor europene, trebuie să înțelegem că alegerea unui procuror român este o recunoaștere a întregii activități depuse de sistemul de justiție românesc”, a spus Laura Codruța Kovesi, la Jurnalul de seară.

„Pentru mine o continuare a activității de la DNA”, a răspuns ea, întrebată dacă sunt multe persoane care s-ar teme că va ocupa această funcție.

În ceea ce privește votul de astăzi, Kovesi a spus că „Eu îl apreciez ca o majoritate extrem de importantă. Nu aș putea să spun exact care sunt țările care au votat pentru, împotrivă sau care s-au abținut, pentru că nu cunosc acest detaliu. M-am bucurat că există această majoritate, care ne arată că e o decizie asumată.”

Întrebată cum crede că a votat ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, fostul procuror-șef DNA a replicat: „Nu știu cum s-a votat nici la primul vot, nici astăzi, nu am această informație într-un mod oficial. Cred că e obligația altor instituții să explice cum s-a votat și ce s-a votat. Din punctul meu de vedere nu e o informație secretă și ar trebui clarificată.”

De asemenea, fosta șefă a DNA a spus că nu vreasă comenteze evenimentele politice și a precizat: „Eu m-am înscris în această procedură pentru că am crezut în experiența mea profosională, n-am așteptat ajutorul niciunei instituții din România. Sper ca acest vot să schimbe un pic situația din justiție, colegii mei să fie puțin mai determinați să continue ce s-a început. Nu putem să negăm că, în ultimii ani, cel puțin cât am condus eu DNA, rezultatele au fost clare.”
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus