Stiri de ultima ora

Kovesi a trecut Prutul

Kovesi a trecut Prutul
International
Republica Moldova nu are nici un viitor atâta timp cât justiţia este captivă şi nu poate riposta, iar candidatura Laurei Codruţa Kovesi la funcţia de procuror european este privită cu speranţă de cetăţenii moldoveni, a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Jurnaliştii.ro , corespondentul DW din R. Moldova, Vitalie Călugăreanu.

"Rusia s-a implicat în aceste alegeri prin agentul său electoral Igor Dodon, prin agenții săi de influență parașutați în tabăra „analiștilor” politici, prin imperiul propagandistic pe care îl întreține în Republica Moldova. În timp ce noi, românii de pe cele două maluri ale Prutului, ne recităm reciproc poezii scrise de Mihai Eminescu și Grigore Vieru, propaganda rusească lucrează la turații maxime", afirmă Vitalie Călugăreanu, în interviul acordat site-ului Jurnaliştii.ro. 

Totuşi, subliniază, Vitalie Călugăreanu, "peste jumătate din populația Republicii Moldova este pro-UE", o performanţă, în opinia jurnalistului, "în condițiile în care propaganda rusească le spune zilnic moldovenilor că UE înseamnă homosexuali, că UE se destramă, că produsele moldovenești nu vor penetra niciodată piața UE, că mărfurile europene vor invada piața moldovenească și vor avea de suferit producătorii locali etc.".

Corespondentul DW cred, în acest context, că "Moldova are șanse mari să revină pe drumul european, dar în acest moment trebuie ajutată din exterior. Nu cu bani. Moldova trebuie ajutată să-și curețe clasa politică. Doar expertiza nu ajută. Adevărații prieteni externi ai Republicii Moldova trebuie să înțeleagă că justiția moldovenească nu este capabilă să mai riposteze. Este capturată! Fără un mecanism extern de sancțiuni personale împotriva marilor corupți, Moldova nu are viitor. Din acest punct de vedere, să știți că moldovenii urmăresc cu foarte multă speranță concursul pentru funcția de procuror şef al Parchetului European la care participă Laura Codruța Kovesi – un foarte bun cunoscător al realităților din Republica Moldova", consideră Vitalie Călugăreanu, în interviul acordat site-ului Jurnaliştii.ro.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus