Stiri de ultima ora

Iranul anunţă DOBORÂREA unei drone: Este în curs de examinare

Iranul anunţă DOBORÂREA unei drone:  Este în curs de examinare
International
Drona aparţine cu certitudine unei alte ţări. Epava ei a fost recuperată şi este în curs de examinare , a declarat guvernatorul provinciei Khuzestan, Gholamreza Shariati.

Presa iraniană anunţase anterior că armata a doborât o dronă deasupra oraşului-port Mahshahr, din provincia Khuzestan, care se învecinează cu Irakul şi cu Golful Persic.

Presa şi oficialul citat nu au precizat cărei ţări i-ar putea aparţine drona şi nici dacă aceasta este militară sau civilă.

Potrivit agenţiei Tasnim, drona a fost doborâtă cu o rachetă sol-aer Mersad, de producţie iraniană.

Agenţia de presă Mehr a arătat imagini cu lansarea unei rachete de la sol urmată de o explozie la înălţime, susţinând că acesta este momentul doborârii dronei agresoare .

În luna iunie Iranul a doborât o dronă americană. Potrivit Teheranului, drona pătrunsese în spaţiul aerian iranian, în timp ce Washingtonul susţine că ea se afla în spaţiul aerian internaţional deasupra Strâmtorii Ormuz
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus