Stiri de ultima ora

Interpolul a respins cererea Ecuadorului de localizare şi arestare a fostului preşedinte Rafael Correa

Interpolul a respins cererea Ecuadorului de localizare şi arestare a fostului preşedinte Rafael Correa
International
Interpol a comunicat că, după o examinare atentă a cazului, a concluzionat că solicitarea venită de la Quito nu este compatibilă cu obligaţia organizaţiei de a asigura o cooperare eficientă între instituţiile de poliţie din diferite ţări ale lumii. Rafael Correa, care trăieşte în Belgia după ce şi-a încheiat mandatul, este căutat în legătură cu tentativa de răpire a unui rival politic, o acuzaţie despre care fostul preşedinte afirmă că este menită să-l îndepărteze din politică. Curtea Naţională de Justiţie (CNJ) a Ecuadorului, care emisese cererea în iulie, a confirmat că a primit răspunsul organizaţiei internaţionale de poliţie. CNJ consideră însă că decizia încalcă regulile interne ale Interpol şi ar trebui reexaminată. Rafael Correa, care a condus Ecuadorul între 2007 şi 2017, declara anterior că se aşteaptă ca Interpol să respingă cererea CNJ, având în vedere natura evident politică a cazului . Cazul Balda , aşa cum este cunoscut în media în Ecuador, se referă la Fernando Balda, fost membru al Alianţei progresiste PAIS, partidul fondat de Correa şi aflat încă la guvernare. Balda s-a alăturat ulterior opoziţiei, militând activ împotriva lui Correa şi colaborând cu grupări de extremă dreapta din Columbia. Fernando Balda a reclamat faptul că, în 2012, cinci persoane l-au forţat să intre într-o maşină, dar poliţia columbiană a reuşit să intercepteze autovehiculul. El i-a acuzat pe Correa şi serviciul de informaţii al acestuia că au ordonat atacul.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus