Stiri de ultima ora

Heiko Maas: "Țările din Balcanii de Vest sunt parte integrantă a Europei"

Heiko Maas: Țările din Balcanii de Vest sunt parte integrantă a Europei
International
Germania va sprijini Albania și Macedonia de Nord pe drumul lor spre UE, a declarat ministrul de Externe, Heiko Maas, într-un interviu pentru DW. Ambele țări trebuie să continue însă neapărat procesul de reforme început.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas

Deutsche Welle: Respingerea începerii promise a negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania este un pas înapoi amar pentru integrarea Balcanilor de Vest în Uniunea Europeană - inclusiv, sau poate mai ales pentru Germania, care s-a implicat intens pentru demararea acestor negocieri cu cele două state. Acum mergeți la Skopje, pentru a semnaliza solidaritatea Germaniei cu această regiune. Ce aveți concret de oferit? Heiko Maas: Pentru Germania este clar: statele din Balcanii de Vest sunt parte integrantă a Europei. Viitorul lor ar trebui să fie în Uniunea Europeană. O majoritate covârșitoare a țărilor membre ale UE s-a pronunțat în favoarea demarării negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, deoarece acest lucru este și în interesul nostru strategic. Totuși, în UE avem nevoie de unanimitate. Lucrăm la acest lucru. Germania se angajează cu toată forța în găsirea unei poziții comune, pentru a putea începe în curând negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord. Vreau să subliniez încă o dată la Skopje acest lucru. Nu se întrevede deocamdată o răzgândire a Franței, a președintelui Macron, a celorlalți opozanți ai extinderii UE. Ce strategie aveți pentru Balcanii de Vest, dacă UE continuă să blocheze extinderea? Puterea UE rezidă în capacitatea noastră de a găsi în cele din urmă o soluție și în cazurile cele mai problematice. Sunt încrezător că vom reuși și în acest caz. Președintele Macron a explicat că, pe lângă reformele din Albania și Macedonia de Nord, consideră că este necesară și reformarea procesului de extindere a Uniunii. Vom purta în săptămânile următoare discuții intense pe această temă în UE. Rămâne însă important ca Albania și Macedonia de Nord să continue nemijlocit procesul de reformă început și să facă noi progrese. Este important ca tocmai acum să fie convinși și ultimii sceptici rămași. Germania se va angaja serios mai departe pentru a sprijini țările din Balcanii de Vest pe drumul lor spre Uniunea Europeană. Ce așteptați de la Albania și Macedonia de Nord în această situație dificilă? Franța s-a opus până la urmă din cauza îngrijorărilor privind procesul de reformă în cele două țări. Vreau să încurajez Macedonia de Nord și Albania, ca și pe celelalte state din regiune, să mențină cu consecvență cursul reformist și dintr-un alt motiv: reformele nu folosesc doar apropierii de UE, ci sunt importante și pentru că sunt în interesul oamenilor din aceste țări. Consolidarea statului de drept, combaterea energică a corupției și a crimei organizate - acestea sunt sarcini majore pentru fiecare guvern căruia îi pasă de soarta propriei țări. Responsabilitate în acest sens revine și opoziției: competiția politică și ideile concurente, normale și necesare într-o democrație, nu au voie să paralizeze dezvoltarea unei țări.
www.dw.de

Articole similare :
comments powered by Disqus