Stiri de ultima ora

Germania respinge un îndemn al lui Trump de a ieşi din Acordul Nuclear: Obiectivul nostru este să salvăm acordul

Germania respinge un îndemn al lui Trump de a ieşi din Acordul Nuclear: Obiectivul nostru este să salvăm acordul
International
”Avem puncte de vedere diferite pe tema acordul nuclear între Statele Unite şi statele europene” semnatare ale textului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe într-o conferinţă de presă obişnuită.

Preşedintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe europeni să iasă din Acordul de la Viena, pe care iranienii au început să-l părăsească.

”Vrem să folosim toate posibilităţile oferite de acord pentru a avansa către o soluţie diplomatică”, a subliniat vineri purtătorul de cuvânt.

”Obiectivul nostru este să salvăm acordul, pentru că noi rămânem convinşi de faptul că este un instrument bun în împiedicarea Teheranului de a se dota cu o eventuală armă nucleară”, a adăugat el.

El a îndemnat Teheranul ”să revină în cadrul angajamentelor sale” şi să renunţe la ceea ce a prezentat duminică drept a ”cincea şi ultima fază” a planului său de reducere a angajamentelor pe care şi le-a asumat în domeniul nuclear şi la anunţul că nu se mai simte obligat să-şi limiteze ”numărul centrifugelor”.

Franţa şi preşedintele Consiliului Eueopean Charles Michel au apărat joi Acordul de la Viena, în care rămân parte cinci ţări - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania, după ce Statele Unite s-au retras în mai 2018.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus