Stiri de ultima ora

Franța/atentat: Consiliul cultului musulman condamnă actul barbar comis la sediul Charlie Hebdo

Franța/atentat: Consiliul cultului musulman condamnă  actul barbar  comis la sediul Charlie Hebdo
International
Consiliul cultului musulman (CFCM), instanța reprezentativă a musulmanilor din Franța, a condamnat miercuri atentatul sângeros de la sediul săptămânalului Charlie Hebdo soldat cu 12 morți, pe care l-a calificat drept un act barbar , transmite AFP.

Foto: (c) JACKY NAEGELEN/ REUTERS

Acest act de o gravitate extremă este și un atac contra democrației și libertății presei , afirmă CFCM în numele musulmanilor din Franța , cifrați la 3,5 — 5 milioane de persoane.

Președintele CFCM, Dalil Boubakar, urma să se deplaseze la locul tragediei.

Într-un comunicat de presă separat, Uniunea organizațiilor islamiste din Franța (UOIF), apropiat de organizația Frăția Musulmană, a condamnat în maniera cea mai fermă acest atac criminal .

La rândul său, președintele organizației SOS Racisme, Dominique Sopo, s-a declarat oripilat de acest atac terorist, sângeros și tragic .

Congresul Evreiesc European (EJC) a avertizat cu privire la pericolul unui val de teroare asupra continentului european și le-a cerut autorităților europene să-și intensifice lupta contra extremiștilor.

Din nefericire, există începutul unui val de teroare pe străzile Europei , a spus președintele EJC, Moshe Kantor.

Acesta este un război contra libertății de exprimare și a modului de viață european, război soldat deja la uciderea de copii evrei în școli și la omorârea cu sânge rece a unor oameni în timp ce vizitau un muzeu din Bruxelles , a adăugat Kantor, referindu-se la atacurile din trecut de la Toulouse și Bruxelles.
www.agerpres.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus