Stiri de ultima ora

Erdogan a deschis Cutia Pandorei în Balcanii de Vest

Erdogan a deschis Cutia Pandorei în Balcanii de Vest
International
O declarație care nu va ridica multe sprâncene în România, dar care ar putea avea agita serios apele în Peninsula Balcanică a fost făcută de Recep Tayyip Erdogan la întrevederea sa cu președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic. Președintele turc a spus că Acordul de la Dayton „ar trebui revizuit” , motivând că nu mai oferă nicio soluție pentru viitorul Bosniei-Herțegovina. De ce este mesajul lui un tub de spray aruncat în cuptor? 

Până acum, Turcia a fost prezentă în fostul vilaiet al Imperiului Otoman doar prin investiții în zona infrastructurii religioase musulmane și în diverse proiecte sociale. Nu mulți bani, dar suficient cât să-i asigure în ochii bosniacilor iluzia unui fond de investiții.

Trebuie spus din capul locului: Bosnia este irelevantă ca diasporă electorală pentru Ankara. 

Altceva îl interesează pe Erdogan: Bosnia în rolul unui podium de protectorat. E ca-n butada celebră din anii `70 a lui Henry Kissinger: „Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?”. Sârbii o cheamă la telefon pe Rusia. Croații, pe Germania. Iar bosniacii, în virtutea celor patru secole de dominație otomană între Alpii Dinarici și Câmpia Panonică, își întorc privirea spre Erdogan. Ca dovadă , marea de suporteri bosniaci care s-a revărsat în Sarajevo în iulie 2018, fluturând stegulețe roșii pe Arena Olimpică în așteptarea intrării de sultan a lui Erdogan, probabil unul dintre cele mai viguroase mitinguri electorale din campania sa prezidențială.  

Secolul XIX s-a sfârșit, dar nu și jocurile de putere ale secolului XIX, căci, vorba lui Ernesto Sabato, secolele nu se termină în același timp pentru toată lumea.

Motivul întâlnirii dintre Erdogan și Grabar-Kitarovic vizează reșaparea trilateralei Turcia-Croația-Bosnia. Este puțin probabil ca propunerea să nu fie interpretată de sârbii bosniaci drept camfulajul unui iminent desant neoimperialist al Turciei în regiune.

Acordul de la Dayton este, practic, schelăria pe care se clădește statalitatea post-iugoslavă a Bosniei-Herțegovina. Dar nu doar atât, ci și „cleiul” juridic care menține întreagă pacea încheiată în 1995.

În materie de ticuri, Acordul de la Dayton provoacă reacții diferite în trei direcții diferite.

Ca împărțire administrativ-teritorială, Bosnia-Herțegovina pare un colaj încropit în pripă, o anomalie suprarealistă. Acordul de la Dayton a împărățit teritoriul Bosniei în două entități federale (cu relevanță etnică și mai puțin administrativă): 1) Republica Srpska, dominată de sârbii bosniaci; 2) Federația Bosniei și Herțegovinei, locuită de bosniaci și croați, dar în care croații se află în minoritate.

Aflându-se în inferoritate numerică, politicienii croați cer și ei o entitate proprie, poate chiar o repunere în drepturi a statului-marionetă dintre anii 1991-1994 – Republica Croată Herțeg-Bosnia, cu capitala la Mostar.

Puneți în mecanism și o altă rotiță: o miniaturală autonomie - Districtul Brcko - aflată sub autoritatea Bosniei și Herțegovinei, dar prinsă într-un șpagat bugetar între Republica Srpska și Federația Bosniei și Herțegovina, ambele dorind exclusivitate pe pârghiile de control.

Întreg acest carusel este manevrat de o președinție rotativă tricefală. Reprezentanții celor trei etnii sunt aleși pe o perioadă de patru ani, asigurând prin rotație președinția în exercițiu, pe câte o perioadă de opt luni.

Dar axul care învârte totul este o orgie a risipei, un uriaș aparat bugetar compus din: 3 șefi de stat, 10 premieri, mai mult de 700 de membri ai parlamentului. Federația Bosniei și Herțegovinei are un guvern și un parlament bicameral. Republica Srpska are un guvern și un parlament bicameral. Federația Bosniei și Herțegovinei este împărțită în 10 cantoane. Fiecare canton acționează ca un mini-guvern, având propriul premier și miniștri de cabinet. Nu ați amețit încă?

Asta în timp ce șomajul în rândul tinerilor este de peste 60% și susține flagelul înrolării acestora în conflictele jihadiste din Orientul Mijlociu. Iar salariul mediu abia atinge echivalentul a 1.300 de lei.

„Salvador Dali a adormit și a visat Bosnia. Așa a luat naștere monstruozitatea asta birocratică”, glumea, într-un tren dinspre Podgorica spre Belgrad, un economist britanic lângă care am nimerit accidental în compartiment într-o călătorie din 2017. Se ducea la o conferință despre Brexit la Roma, dar având timp berechet la dispoziție, hotărâse să facă un popas în Serbia. Și fusese cândva profesorul de economie al lui Yanis Varoufakis, fostul ministru al economiei din Grecia. 

Constituție nu există, Acordul de la Dayton (Anexa 4) ține loc de constituție. Mai precis, voința populară nu are reprezentativitate constituțională, chiar dacă își exercită dreptul la vot. În Bosnia nu putem vorbi de o evoluție democratică, ci de o democratizare fără sfârșit, scria în urmă cu ceva ani un jurnalist hârșit în mișmașul Balcanilor de Vest, Alexander Clapp. Toată lumea are pretenții teritoriale, toată lumea se ceartă cu toată lumea, dar centralismul statului, aflat sub lupa comunității internaționale (OHR, însărcinată cu supravegherea implementării aspectelor civile negociate în Aeroportul Dayton), rămâne intact. Acesta este, în linii mari, „love story”-ul Acordului de la Dayton. Cu alte cuvinte, în oala de pe foc mâncarea deja s-a ars, dar capacul arată bine.

Acordul de la Dayton a fost gândit pe termen scurt și mediu pentru a păstra o pace etnică în Bosnia și Herțegovina. Pe această pace etnică s-au altoit apoi partidele politice, care nu se disting prin platforme ideologice, ci prin politici etnice. Stânga, dreapta, centru-stânga, centru-dreapta sunt niște poli vagi, interșanjabili și diluați într-un ocean de vrajbă etnonimă.

Revenind, pe cine ar putea înfuria declarația lui Erdogan? Pe sârbii bosniaci din Republica Srpska, conduși de eternul Milorad Dodik, mai rezistent în funcția de președinte decât bazaltul unui Spomenik. Câștgătorii partiției teritoriale a Acordului de la Dayton au fost sârbii bosniaci. 50,11% din populația Bosniei și Herțegovina este musulmană. Sârbii – 30,78%, dar controlează 49% din suprafața teritoriului. Sună bine, nu? Cum să vrei să renunți la prerogativele unui Eldorado?

Discuții sceptice legate de funcționalitatea Acordului și de faptul că și-a depășit valabilitate se tot poartă de câțiva ani încoace. De fiecare dată, Dodik – cândva un crai euro-atlantic, acum un agitator pro-Kremlin cu apucăturile unui general de trib – a amenințat că orice renegociere a Acordului va reporni războiul în Bosnia și că Republica Srpska își va autodeclara independența. Ori de câte ori Dodik a agitat păpușa voodoo secesionistă, fostul lider al bosniacilor în președinția rotativă, Bakir Izetbegovic, a răspuns cu aceeași retorică, avertizând că va declara război Republicii Srpska și că va recunoaște independența Kosovo, afirmații care, evident, au pornit tirada de amenințări la Belgrad. Și tot așa, un interminabil domino belicos.

Republica Srpska este un fel de Transnistrie a Serbiei, în timp ce Bosnia este un fel de Karlovy Vary a Turciei. Iată o diferență de poziționare „emoțională” a geopoliticii.

Coincidență sau nu (nu prea există coincidențe în relațiile internaționale), întrevederea dintre Erdogan și Kolinda Grabar-Kitarovic a avut loc în același timp cu vizita lui Vladimir Putin în Serbia, unde a fost primit de Aleksandar Vucic nu ca un șef de stat, ci ca un țar, nu în secolul XXI, ci în martie 1912, lună esențială pentru ce avea să urmeze la doi ani distanță pe scena mondială. 

Una este să spună liderii din Bosnia că doresc revizuirea Acordului de la Dayton, și alta este să o ceară Erdogan. Este echivalentul distanței dintre invectivă și împușcătură. Thriller-ul e doar la două hotărâri distanță. Hotărârea lui Putin de-a se alătura discuției. Hotărârea lui Trump de-a redeschide dosarul vraiște al administrației Clinton în problema balcanică.

Articole similare :
comments powered by Disqus