Stiri de ultima ora

Emmanuel Macron presat să găsească o ieşire din criza vestelor galbene

Emmanuel Macron presat să găsească o ieşire din criza  vestelor galbene
International
Preşedintele francez Emmanuel Macron, presat să găsească o ieşire din criza vestelor galbene , a avut luni consultări cu partenerii sociali şi cu responsabili politici, înaintea declaraţiei extrem de importante pe care o va face în cursul serii, transmite AFP.

Timp de mai multe ore, Macron a discutat la Palatul Elysée cu 37 de persoane, printre care premierul Edouard Philippe şi 12 membri ai guvernului, cu liderii principalelor sindicate şi ai patronatelor, cu preşedinţii Adunării Naţionale şi Senatului, cu reprezentanţii unor asociaţii ale comunităţilor locale.După ce a păstrat tăcerea în urma manifestaţiilor din 1 decembrie şi după ciocnirile de sub Arcul de Triumf, preşedintele se va adresa naţiunii începând de la ora 19.00 GMT de la Elysée, urmând să prezinte măsuri concrete şi imediate , după cum a dat asigurări duminică ministrul muncii, Muriel Pénicaud.Preşedintele are nevoie să găsească o ieşire rapidă din criză pentru a domoli furia populară care frământă ţara de mai bine de trei săptămâni. Deja foarte impopular, mulţi manifestanţi îi cer demisia.Rezolvarea acestei crize rămâne incertă având în vedere fractura socială profundă între, de o parte, această Franţă care are sentimentul că alunecă spre sărăcie şi nu este ascultată de elite şi, de cealaltă parte, guvernul lui Emmanuel Macron, acuzat cu regularitate că este preşedintele bogaţilor . Vestele galbene acuză în special eliminarea impozitului pe avere, văzând în aceasta un cadou pentru cei mai bogaţi.Printre măsurile ce ar putea fi anunţate se află creşterea alocaţiei minime pentru vârstnici şi o primă de mobilitate pentru cei care folosesc automobilul pentru a ajunge la locul de muncă. Vestele galbene au numeroase revendicări pentru mai multă justiţie socială, creşterea puterii de cumpărare, scăderea taxelor, ajutor pentru mobilitate, dar şi o reformă a sistemului politic şi mai multă democraţie participativă.Mişcarea vestelor galbene a devenit şi creuzetul altor contestări, precum cea din partea liceenilor, cărora li s-au alăturat studenţi, şi care continuă mobilizarea împotriva unor măsuri guvernamentale.Tulburările provoacă îngrijorări legate de impactul lor economic, ministrul finanţelor, Bruno Le Maire, avertizând luni că economia va pierde 0,1 puncte de creştere pe ultimul trimestru al anului.
www.realitatea.net

Articole similare :
comments powered by Disqus