Stiri de ultima ora

Donald Trump va efectua în noiembrie vizite în Franţa, Irlanda, Argentina şi Columbia, dar va lipsi de la summiturile cu liderii din Asia

Donald Trump va efectua în noiembrie vizite în Franţa, Irlanda, Argentina şi Columbia, dar va lipsi de la summiturile cu liderii din Asia
International
Preşedintele SUA, Donald Trump, va întreprinde o vizită în Franţa, unde pe 11 noiembrie va asista la ceremoniile prilejuite de aniversarea a o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial, urmând ca apoi să viziteze Irlanda, iar la finalul lunii va participa la summitul G20 din Argentina.

8 afişări

Trump va efectua în noiembrie vizite în Franţa, Irlanda, Argentina şi Columbia, dar va lipsi de la summiturile cu liderii din Asia

Casa Albă a transmis că preşedintele Trump nu va lua parte summiturile cu liderii statelor din Asia, programate în luna noiembrie, anunţul ridicând semne de întrebare în legătură cu angajamentul Administraţiei SUA faţă de strategia de contractare a Chinei, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Trump va fi prezent la ceremoniile de la Paris prilejuite de cea de-a o suta aniversare de la încheierea Primului Război Mondial, alături de lideri din mai multe ţări.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a anunţat anterior că intenţionează să invite la Paris liderii ţărilor care au luptat în Primul Război Mondial. Potrivit liderului francez, cu această ocazie se va desfăşura un forum pe tema modalităţilor de reducere a tensiunilor globale.

Pe data de 11 noiembrie 1918 s-a semnat armistiţiul dintre Antanta şi Germania, în pădurea de la Compiègne, acordul punând capăt Primului Război Mondial.

După vizita în Franţa, Trump va călători în Irlanda "pentru a reînnoi legăturile istorice profunde între cele două naţiuni".

La finalul lunii noiembrie, preşedintele SUA se va afla pe continentul sud-american, urmând să participe la summitul G20 de la Buenos Aires. De asemenea, Trump va vizita şi Columbia, unde va discuta discuta cu oficiali din această ţară despre "securitate, politici antidrog şi afaceri regionale".

În locul lui Trump, la summitul SUA-Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi summitul Asia de Est, ambele la Singapore, va participa vicepreşedintele Mike Pence, care urmează ca apoi să călătorească în Papua Noua Guinee, unde va lua parte la întâlnirile forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific.

Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a declarat că Pence va prezenta "viziunea Statelor Unite privind o regiune Indo-Pacifică liberă şi deschisă, bazată pe respectul suveranităţii, statului de drept şi principiilor comerţului liber, echitabil şi reciproc".
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus