Stiri de ultima ora

Donald Trump ar putea trimite 2.000 de soldați americani în Polonia

Donald Trump ar putea trimite 2.000 de soldați americani în Polonia
International
Președintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe președintele Poloniei, Andrzej Duda Foto: Guliver/Getty Images

Președintele american a mai anunţat că Polonia a comandat 30 de avioane de vânătoare americane F-35.

Aproape 5.000 de soldaţi americani staţionează deja - prin rotaţie - pe teritoriul Poloniei în cadrul unor operaţiuni ale NATO.

Donald Trump l-a primit miercuri la Casa Albă pe omologul său polonez, Andrzej Duda, iar în acest context, președintele american a insistat asupra dorinţei de a întări prezenţa militară a SUA în această ţară din Europa de Est care este îngrijorată de acţiunile Rusiei.

Întrebat despre acțiuni concrete, Donald Trump a menționat efectivul de 2.000 de soldaţi, precizând că ei vor fi probabil transferaţi din Germania, nefiind vorba de a trimite trupe suplimentare în Europa. „Decizia nu este finalizată”, a declarat Donald Trump.

Președintele american a spus că Statele Unite au circa 50.000 de militari în Germania, iar 2.000 dintre aceștia ar putea fi transferaţi în Polonia. „Discutăm despre acest lucru”, a declarat Donald Trump în faţa jurnaliştilor, cu ocazia întrevederii în Biroul Oval cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.

Rusia „va trata Polonia cu respect. Din păcate, polonezii sunt afectaţi prea frecvent. Sunt în mijlocul a toate. Când se întâmplă lucruri rele, se pare că Polonia este în prima linie. Sper că Rusia şi Polonia şi Germania se vor înţelege”, a declarat liderul de la Casa Albă, potrivit agenţiei Reuters, citată de Mediafax.

Oficiali citaţi de cotidianul Financial Times afirmau recent că Varşovia şi Washingtonul se apropie de ajungerea la un acord privind intensificarea prezenţei militare americane în Polonia. Alarmaţi de incisivitatea Rusiei, oficialii polonezi au lansat anul trecut un efort concertat pentru a convinge Statele Unite să instituie o prezenţă militară permanentă în Polonia. Andrzej Duda a sugerat ca baza militară să se numească „Fort Trump”, iar Polonia a oferit o finanţare de două miliarde de dolari, menționează Mediafax.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus