Stiri de ultima ora

Demisie misterioasă a şefului diplomaţiei iraniene

Demisie misterioasă a şefului diplomaţiei iraniene
International
Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, şi-a anunţat luni seară demisia, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, relatează BBC. Cabinetul preşedintelui iranian Hassan Rouhani a confirmat marţi dimineaţă demisia ministrului de Externe Mohammad Javad Zarif, adâugând însă că aceasta nu va fi acceptată.

"Îmi cer scuze că nu mai pot continua în funcţie şi pentru toate greşelile în îndeplinirea îndatoririlor mele. Le mulţumesc cetăţenilor iranieni şi oficialilor”", a scris Mohammad Javad Zarif pe contul său de Instagram.

Mohammad Javad Zarif a condus diplomaţia iraniană în perioada primului mandat al preşedintelui Hassan Rohani (2013-2017) şi a fost menţinut în funcţie după realegerea lui Rohani, un moderat în Iran.

Zarif a fost negociatorul-şef, de partea iraniană, al acordului încheiat în 2015 între Republica Islamică şi Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) pentru a pune capăt la 12 ani de criză în jurul chestiunii nucleare iraniene.

Adversar politic al ultraconservatorilor iranieni, el a văzut în ultimele luni o intensificare a criticilor la adresa lui după decizia preşedintelui american, Donald Trump, de a retrage unilateral ţara sa din acest acord în mai 2018.

Ministrul a început să fie ţinta unor critici dure din partea ţărilor occidentale după ce Statele Unite s-au retras în luna mai din Acord.

Motivul demisiei este momentan neclar, relatează BBC. Potrivit unui mesaj postat de Administraţia iraniană pe reţelele de socializare online, Zarif şi-a desfăşurat activitatea în mod curajos şi va continua să facă acest lucru.

"Zarif nu va fi singur, iar noi îl vom susţine", se arată în mesaj.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat că Statele Unite au fost informate cu privire la demisia lui Zarif.

"Vom vedea dacă va ţine. În orice caz, el şi Hassan Rouhani sunt doar oamenii din prima linie pentru o mafie religioasă coruptă. Noi ştim că Ayatollahul Ali Khamanei ia toate deciziile finale. Politica noastră este neschimbată, regimul trebuie să se comporte ca un stat normal şi să îşi respecte oamenii", a declarat oficialul american.

Statele Unite „monitorizează îndeaproape” informaţiile privind demisia ministrului iranian de Externe, Javad Zarif, care a avut un rol important în încheierea Acordului Nuclear din 2015, au anunţat luni reprezentanţii Departamentului de Stat, citaţi de Reuters.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus