Stiri de ultima ora

DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din raţiuni de securitate

DECIZIE RADICALĂ după seria de atacuri: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din raţiuni de securitate
International
Preşedintele Sri Lankăi, Maithripala Sirisena, a decis interzicerea în public a vălului musulman integral (burqa), motivând că acesta este „un risc de securitate şi un simbol al fundamentalismului”, potrivit CNN.

52 afişări

DECIZIE RADICALĂ: Sri Lanka interzice utilizarea vălului musulman integral din raţiuni de securitate

Decizia a fost luată după o serie de atacuri ce au avut loc pe 21 aprilie în interiorul mai multor biserici şi hoteluri din capitala ţării, Colombo, în urma cărora peste 250 de persoane au murit şi alte 500 au fost rănite. „Preşedintele Maithripala Sirisena a luat această decizie pentru a sprijini acţiunile forţelor de securitate, astfel încât să le permită acestora să îi identifice mai uşor pe cei căutaţi pentru comiterea atacurilor”, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale de la Colombo. Interdicţia intră în vigoare de luni.

Poliţia din Sri Lanka suspectează că grupul extremist local Tawheed Jamath ar fi în spatele atentatelor, însă gruparea teroristă Stat Islamic (ISIS) a revendicat atacurile.

Autorităţile din Sri Lanka se află încă în alertă maximă, la o săptămână după atacurile de la Colombo, după ce mai multe surse au avertizat că noi astfel de incidente sunt iminente. Zece civili, printre care şase copii, dar şi şase suspecţi de terorism au fost ucişi vineri într-un schimb de focuri între poliţişti şi presupuşi terorişti.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus