Stiri de ultima ora

Comisia Europeană: Boris Johnson rămâne partenerul nostru de negociere pe tema Brexit

Comisia Europeană: Boris Johnson rămâne partenerul nostru de negociere pe tema Brexit
International
Comisia Europeană a anunţat miercuri că încă îl consideră pe prim-ministrul britanic Boris Johnson principalul partener de negociere pentru evitarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un Acord, relatează Reuters.

24 afişări

Comisia Europeană: Boris Johnson rămâne partenerul nostru de negociere pe tema Brexit

„Există un Guvern al Marii Britanii, aşadar interlocutorul preşedintelui Comisiei, Juncker, rămâne prim-ministrul Boris Johnson”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene. Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de premierul Boris Johnson, a pierdut marţi majoritatea în Parlament după ce conservatorul Phillip Lee a demisionat din partid. Ulterior, membrii Camerei Comunelor au aprobat o moţiune ce permite opoziţiei să stabilească agendei Parlamentului de la Londra, acesta fiind primul pas în cadrul unui proces ce ar permite blocarea planului premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord.

După obţinerea controlului asupra afacerilor parlamentare, în pofida obiecţiilor Guvernului Boris Johnson, opoziţia va încerca miercuri să adopte o lege care l-ar obliga pe Johnson să ceară Uniunii Europene să amâne Brexit-ul până la 31 ianuarie 2020, în afara cazului în care un acord de Brexit este aprobat de Parlament ori Legislativul de la Londra acceptă ieşirea fără acord din Blocul comunitar.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus