Stiri de ultima ora

Cercetătoare franco-iraniană, condamnată la 5 ani închisoare, în Iran

Cercetătoare franco-iraniană, condamnată la 5 ani închisoare, în Iran
International
In ciuda numeroaselor apeluri lansate de Franța în favoarea eliberării lui Fariba Adelkhah, justiția iraniană a confirmat, în apel, condamnarea la 5 ani închisoare a cercetătoarei franco-iraniene. Incarcerată déjà de mai bine de un an la Teheran, ea este acuzată de «înțelegere pentru a atenta la securitatea națională» și de «propagandă împotriva Republicii islamice».

Fariba Adelkhah, în vârstă de 60 de ani, a fost condamnată în prima instanță, pe data de 16 mai. Tribunalul a găsit-o vinovată pe cercetătoarea franco-iraniană de «înțelegere pentru a atenta la securitatea națională» și de«propagandă împotriva sistemului politic (al Republicii islamice)». Marți, 30 iunie, curtea de apel a confirmat prima sentință și anume 5 ani închisoare. Pedeapsă ce începe să fie contabilizată din iunie 2019, data la care franco-iranianà a fost arestată și încarcerată la Teheran. Antropoloagă de renume, născută în Iran dar stabilită în Franța din 1977, Fariba Adelkhah fusese arestată în 5 iunie 2019 împreună cu un alt cercetător francez, iubitul ei, Roland Marchal. Acesta din urmă a fost însă eliberat în martie anul acesta. De la bun început, cercetătoarea s-a declarat nevinovată și chiar a făcut o grevă a foamei de 49 de zile la sfârșitul anului trecut, începutul acestuia. Fariba Adelkhah, specialistă a șiismului, este cercetătoare la CERI – Centrul de cercetări internaționale ce aparține prestigiosului Institut de Stiințe politice. Iranul, care nu recunoaște dubla cetățenie, a respins numeroasele apeluri lansate de Paris în favoarea eliberării sale. Inclusiv președintele Emmanuel Macron a cerut de mai multe ori «eliberarea imediată» a lui Fariba Adelkhah. In opinia lui Jean-Yves Le Drain, șeful diplomației franceze, «continuarea acestei situații nu poate decât să aibă un impact negativ asupra relațiilor bilaterale, franco-iraniene.» O specialistă a Iranului afirma colegilor noștri de la France 24 că «arestarea lui Fariba Adelkhah a survenit într-un moment de tensiuni între Gardienii Revoluției și guvernul Rohani. Tensiuni interne însoțite de tensiuni externe, în contextul în care economia iraniană este asfixiată de sanțiunile americane iar europenii nu reușesc să depășească aceste sancțiuni. Republica islamică ar putea avea nevoie de elemente de presiune asupra Europei, o strategie pe care Teheranul o aplică din anii ’80 încoace. Problema este că Iranul nerecunoscând naționalitatea franceză a Faribei Adelkhah, Parisul are puține posibiltăți de a interveni în această afacere» conchide Mariam Pirzadeh pe canalul France 24. Din informațiile care circulă, se știe de asemenea că Fariba Adelkhah a refuzat propunerile făcute de oficialii iranieni în schimbul eliberării sale. Teheranul ar fi dorit ca antropoloaga să renunțe să mai studieze șiismul în Iran, caz în care ar fi expulzat-o spre Franța fără ă mai aibă vreodată posibilitatea să revină în țara ei de origine.
www.rfi.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus