Stiri de ultima ora

Cele două avioane care transportau prizonieri ucraineni şi ruşi au aterizat la Kiev și la Moscova

Cele două avioane care transportau prizonieri ucraineni şi ruşi au aterizat la Kiev și la Moscova
International
Avionul care transporta prizonieri ucraineni a aterizat pe aeroportul principal din Kiev unde zeci de rude şi preşedintele Volodimir Zelenski aşteptau pe pistă. Potrivit Reuters, rudele prizonierilor ucraineni au izbucnit în urale la vederea avionului. În afară de Zelenski, pe aeroport se mai aflau ministrul de interne Arsen Avakov şi şeful Serviciului de Securitate al Ucrainei, Ivan Bakanov. Şi la Moscova avionul care transporta prizonierii solicitaţi de Rusia a aterizat, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat rusă. Regizorul ucrainean Oleg Senţov, aflat în închisoare în Rusia, se află printre cei 35 de ucraineni care urmau să fie transferaţi sâmbătă de la Moscova la Kiev. Totodată, Mark Feighin, avocatul lui Senţov, a scris pe reţelele sociale că toţi cei 24 de marinari ucraineni deţinuţi în strâmtoarea Kerchi anul trecut vor fi incluşi în schimb. Potrivit EFE, printre deţinuţii ruşi se află şi jurnalistul ucraineano-rus Kirill Vîşinski, directorul filialei ucrainene a agenţiei de presă Ria Novosti, arestat în 2018, judecat pentru "înaltă trădare" la Kiev şi care a fost eliberat condiţionat recent.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus