Stiri de ultima ora

Cel puțin 35 de civili, majoritatea femei, au murit în urma unui atac în Burkina Faso

Cel puțin 35 de civili, majoritatea femei, au murit în urma unui atac în Burkina Faso
International
Cel puțin 35 de civili, majoritatea femei, au fost uciși marți după un atac al insurgenților asupra unui avanpost militar din nordul statului african Burkina Faso, iar alți 87 de militanți și membri ai forțelor de securitate au murit în urma confruntării ce a urmat, informează Reuters, potrivit Mediafax.

Președintele țării, Roch Marc Kabore, a decretat două zile de doliu național ca urmare a atacului.

Confruntările între militanți și forțele de ordine au durat mai multe ore, iar în cele din urmă militarii au reușit să îi îndepărteze pe atacatori, de la care au confiscat un număr mare de arme și motociclete, a informat Armata prin intermediul unui comunicat.

„Într-o manieră lașă, teroriștii au ucis 35 de civili, dintre care 31 de femei”, a informat și Guvernul. Potrivit acestuia, 80 de militanți și șapte membri ai forțelor de securitate au murit în timpul confruntărilor.

Atacurile din ultimul an din această țară au ucis sute de oameni și au forțat aproximativ un milion de persoane să își părăsească locuințele.

Incidentul vine la scurt timp după un atac asupra unui convoi care transporta muncitorii unei companii miniere, în urma căruia au murit 40 de persoane.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus