Stiri de ultima ora

Ce se întâmplă dacă se prelungește termenul pentru Brexit. Explicațiile ministrului Ciamba

Ce se întâmplă dacă se prelungește termenul pentru Brexit. Explicațiile ministrului Ciamba
International
Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a declarat miercuri, la Strasbourg, că în cazul unei eventuale solicitări de către Marea Britanie a prelungirii termenului pentru Brexit există o perioadă minimă pentru o astfel de măsură care ar duce la noi dificultăţi, precum organizarea de alegeri pe teritoriul Marii Britanii pentru Parlamentul European, în conformitate cu obligaţiile prevăzute de Tratatul de la Lisabona. 

Ministrul George Ciamba / INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„Există un plan de contingenţă al UE, în primul rând există obligaţia de a adopta legislaţie naţională, în principal pentru a permite drepturi de rezidenţă şi sociale pentru cetăţenii britanici dar nu numai, care se referea la cazul în care nu avem un acord, pentru că dacă avem un acord de retragere ordonată, atunci efectele acordului vor reglementa tot tipul acesta de discuţii pe care-l avem, vizavi de regimul cetăţenilor sau regimul bunurilor. Dacă nu-l avem însă, trebuie pe fiecare categorie să legiferăm fie naţional, la ceea ce este de competenţă naţională, fie, acolo unde există competenţă comunitară, în calitate de Preşedinţie, trebuie să accelerăm adoptarea de legislaţie”, a declarat George Ciamba în cadrul unei întrevederi cu jurnaliştii români. În ceea ce priveşte votul de marţi seară din Camera Comunelor de respingere a acordului negociat de Theresa May cu UE, el a afirmat că „este foarte regretabil ce s-a întâmplat, şi destul de regretabil şi scorul”. „Faptul că a pierdut la o diferenţă atât de mare nu e un lucru bun pentru reluarea procesului sau orice fel de alte discuţii. Sincer, este o chestiune foarte complicată, şi trebuie să aşteptăm decizia autorităţilor britanice, pentru că până la urmă eu mi-am îndeplinit obligaţiile pe partea mea, inclusiv o ratificare, şi voi continua să mi le îndeplinesc, în sensul că eu în continuare voi supune discuţiei acordul juridic şi declaraţia politică în forurile în care trebuia s-o fac, pentru că eu eram pregătit să discut despre articolul 50 în Consiliul Afaceri Generale (CAG). Dar acum trebuie să aşteptăm, unu, rezultatul votului de neîncredere în guvernul Marii Britanii şi, doi, ce va rezulta din procesul de consultări pe care dna prim-ministru Theresa May a anunţat că-l iniţiază”, a mai afirmat ministrul român. În ceea ce priveşte soarta cetăţenilor români, Ciamba a reiterat afirmaţiile ministrului britanic Jeremy Hunt, care a spus recent că "cetăţenii ale căror state, printre care este şi România, oferă deja un regim de reciprocitate, nu vor avea nimic de suferit din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor". Există în acest sens o decizie bilaterală a României şi Marii Britanii. „Pentru că în condiţiile în care aveau un şoc din acesta traumatic (...) nu ai niciun interes să mai creezi încă un şoc în economie, pentru că ar veni împotriva logicii procesului şi, în acelaşi timp, să nu uităm, sunt două milioane de cetăţeni britanici în UE şi nu se vor întoarce în Marea Britanie”, a spus ministrul delegat pentru afaceri europene. El a precizat că, în cazul unei ieşiri fără acord a Marii Britanii, nu ştie ce se va întâmpla nici cu cetăţenii britanici care vor veni în UE după 29 martie. „Eu acum, de exemplu, trebuie să adopt legislaţie ca să poată veni fără viză. Deci conform reglementării, este legislaţie a Consiliului, dacă eu nu-i trec pe lista pozitivă a Consiliului, adică a celor care nu au nevoie de viză, ei vor trebui să obţină viză la intrarea în UE”, a declarat George Ciamba. Întrebat dacă România are un Plan B în cazul în care parlamentul britanic nu va vota nici un acord renegociat, el a afirmat că „la momentul acesta soluţia de compromis este tot acordul”, existând un consens în acest sens între cele 27 de state membre. „Acum, evoluţiile politice de la Londra nu sunt o chestiune care ţine de noi. Aceasta este o discuţie care va urma. Toată lumea a declarat, încă din primul moment, că este dispusă să discute”, a adăugat el. În ceea ce priveşte o eventuală prelungire a Brexitului, care poate fi votată de Consiliul European, ministrul a afirmat că "lucrurile sunt mai complicate". „Există un minim de prelungire care ar duce la noi dificultăţi, respectiv să trebuiască să ţină alegeri pe teritoriul Marii Britanii pentru Parlamentul European. Aici noi vorbim de faptul că ne întoarcem la Tratatul de la Lisabona. Ne întoarcem la obligaţiile care revin conform tratatului, nu mai este vorba de un regim tranzitoriu. Acordul de retragere ordonată, împreună cu declaraţia politică, prevedea un regim tranzitoriu de la 29 martie până la 31 decembrie 2020, care oferea de fapt timp să negociezi formula finală de cooperare între UE şi Marea Britanie şi în acelaşi timp îţi permitea ca anumite lucruri să nu le faci. Unul dintre acestea care era vizibil după 29 martie era faptul că nu mai erau în Consiliu, deci aveam un Consiliu de 27”, le-a explicat Ciamba jurnaliştilor români. El a precizat că „întotdeauna a fost decizia guvernului Marii Britanii, a prim-ministrului May şi a autorităţilor lor de a comunica cu noi în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE şi cu celelalte instituţii europene implicate astfel încât să vedem ceea ce se poate face, în condiţiile în care noi, repetăm, nu vom renunţa niciodată la unitatea Celor 27”. George Ciamba crede că o decizie privind organizarea unui nou referendum este una „super naţională”, care oricum trebuie însoţită de o extensie sau o amânare a Brexitului. „Dar cine cere o amânare trebuie să aibă o legitimitate democratică, adică nu să fie un guvern tranzitoriu sau unul care organizează alegeri”, a subliniat el. „Suntem pregătiţi să creăm tot cadrul, suntem în contact cu toate instituţiile europene în calitate de preşedinţie a UE, şi cu ţările membre, şi facem tot ce-i posibil, cu vizibilitatea care trebuie, ca să nu deraiem sau să nu aducem atingere unui proces care şi aşa este fragil. Trebuie să am destul de mare grijă în ceea ce fac în momentul de faţă pentru că s-ar putea ca una din acţiunile mele să fie contraproductivă şi cred că acesta este lucrul cel mai important - să dăm dovadă nu numai că vrem lucruri şi că suntem vocali pe anumite lucruri, cred că este o dovadă de maturitate pentru România să arate că are o tactică. Normal, această tactică nu poate fi făcută publică, pentru că nu mai are nicio valoare şi ar însemna automat că pierdem capacitatea de a mai influenţa lucrurile în măsura în care putem”, a mai afirmat George Ciamba.

Articole similare :
comments powered by Disqus