Stiri de ultima ora

BREXIT - Ungaria va pierde un aliat hotărât în apărarea suveranităţii naţionale

BREXIT - Ungaria va pierde un aliat hotărât în apărarea suveranităţii naţionale
International
Odată cu ieşirea Marii Britanii din UE, Ungaria va pierde un aliat hotărât în apărarea suveranităţii naţionale, a declarat vineri responsabilul pentru Brexit din MAE ungar, Szabolcs Takacs, citat de agenţia MTI potrivit Agepres

Vorbind la conferinţa Fourth European Blue Sky , desfăşurată la Budapesta, acesta a spus că Ungaria va pierde mult prin ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, întrucât această ţară a promovat în cadrul UE o abordare suveranistă , în opoziţie cu viziunea federalistă a Comisiei Europene. Ungaria face parte din această minoritate (împotriva unei UE federaliste) şi odată cu Brexitul va pierde un aliat important , a deplâns oficialul ungar. El a menţionat de asemenea că guvernul condus de Viktor Orban regretă, dar respectă decizia poporului britanic de a părăsi UE. Oficialul ungar a mai remarcat totodată că în prezent realizarea Brexitului este împiedicată mai degrabă de luptele politice dintre britanici decât de statele UE sau de instituţiile europene. Pe de altă parte, Szabolcs Takacs a apreciat că trebuie definit ce înseamnă modul de viaţă european , denumirea dată unui portofoliu al viitoarei Comisii Europene, în contextul în care ne aflăm într-o perioadă în care structura etnică a Europei se schimbă
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus