Stiri de ultima ora

Boris Johnson, chemat în instanţă sub acuzaţia că a spus minciuni în campania sa pro-Brexit

Boris
Johnson, chemat în instanţă sub acuzaţia că a spus minciuni în campania sa pro-Brexit
International
Un tribunal londonez a decis miercuri să-l convoace pe fostul ministru de Externe Boris Johnson, candidat la postul de premier, acuzat că a minţit în legătură cu costul apartenenţei Regatului Unit la Uniunea Europeană (UE) în campania în vederea referendumului din 2016 privind Brexitul, relatează AFP.

Boris Johnson urmează să se prezinte la un tribunal, la o audiere preliminară, în vederea stabilirii faptului dacă acest caz este necesar să fie trimis la altă instanţă pentru a fi judecat, a decis tribunalul, fără să precizeze vreo dată în acest sens.

Intervenţia sa în campania referendumului a fost decisivă în victoria Brexitului, în 2016, cu 52% din voturile exprimate.

Acuzaţiile formulate împotriva lui Boris Johnson provin de la omul de afaceri Marcus Ball.

Potrivit avocaţilor săi, aprigul apărător al Brexitului a minţit - cu bună ştiinţă -, pe când era primar al Londrei, pretinzând că Regatul Unit plătea 350 de milioane de lire sterline (400 de milioane de euro) pe săptămână Bruxellesului.

Ei vor să-l dea în judecată cu privire la o încălcare gravă în exerciţiul funcţiei.

„Democraţia cere un leadership responsabil şi cinstit din partea unor persoane care ocupă funcţii publice“, a pledat joi avocatul Lewis Power la Tribunalul de la Westminster.

„Regatul Unit nu a trimis vreodată sau dat 350 de milioane de lire sterline pe săptămână“, a subliniat el.

Boris Johnson „ştia că această cifră era falsă. Cu toate acestea, el a ales să o repete într-una“, a relevat el.

„Acuzarea nu vizează Brexitul“, a dat asigurări avocatul, apărându-se de acuzaţii potrivit cărora ar vrea să obstrucţioneze divorţul regatului cu Uniunea, „însă în timpul referendumului cu privire la Brexit a ales domnul Johnson să inducă publicul în eroare“.

Politicianul respinge aceste acuzaţii.

Avocatul său, Adrian Darbishire, consideră că acest capăt de acuzare este nepotrivit şi denunţă o manevră mai ales „politică“.

Abil şi carismatic, „BoJo“ este marele favorit în rândul activiştior din cadrul bazei Partidului Conservator (Tories) la succesiunea premierului Theresei May, care urmează să demisioneze la 7 iunie.

Însă el este mai puţin popular în rândul colegilor săi, care îi reproşează numeroase gafe şi un anumit diletantism.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus