Stiri de ultima ora

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide duminică

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim se redeschide duminică
International
Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim îşi va redeschide porţile duminică, după două luni de închidere în contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, au anunţat sâmbătă responsabilii locului sfânt, relatează agenţia AFP.

"De asemenea, va fi necesară respectarea unei distanţe minime de 2 metri între persoane şi evitarea oricărui act de devotament care ar putea include un contact fizic, precum atingerea şi sărutarea pietrelor, icoanelor, veşmintelor şi personalului bisericii", se precizează în anunţ.

Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă la data de 25 martie, cu puţin timp înainte de sărbătorile pascale, în contextul măsurilor fără precedent impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus în Israel şi teritoriile palestiniene.

Peste 16.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost confirmate oficial în Israel, iar 279 dintre ele au murit. În Cisiordania ocupată, autorităţile palestiniene au înregistrat oficial 368 de pacienţi şi două decese.

Conform tradiţiei creştine, Sfântul Mormânt este locul în care Iisus a fost răstignit şi îngropat. Situl este situat în Ierusalimul de Est, în Oraşul Vechi, ocupat şi anexat de Israel. În fiecare an, biserica este vizitată de milioane de pelerini.

Constatând o încetinire a răspândirii noului coronavirus, autorităţile israeliene au relaxat măsurile de izolare a populaţiei la domiciliu, în speranţa de a reporni progresiv economia ţării. Lăcaşurile de cult au fost autorizate să se redeschidă săptămâna aceasta, însă accesul în acestea este limitat la 50 de persoane.

La Zidul Plângerii, unde accesul credincioşilor a fost restrâns considerabil, măsurile au fost relaxate la începutul lunii mai.

Esplanada Moscheilor din Ierusalim, închisă timp de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, se redeschide după Eid al-Fitr, o sărbătoare din acest weekend care marchează sfârşitul Ramadanului, a anunţat marţi Waqf, organizaţia ce administrează lăcaşurile religioase musulmane din Oraşul Sfânt.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus