Stiri de ultima ora

Avocatul lui Julian Assange: Trump i-au oferit graţierea fondatorului WikiLeaks în schimbul exonerării Rusiei

Avocatul lui Julian Assange: Trump i-au oferit graţierea fondatorului WikiLeaks în schimbul exonerării Rusiei
International
Unul dintre avocaţii lui Julian Assange a spus în instanţă că administraţia preşedintelui Donald Trump i-a oferit fondatorului WikiLeaks graţierea în schimbul declaraţiei publice că Rusia nu a fost implicată în atacurile cibernetice date asupra corespondenţei electronice a Partidului Democrat din 2016.

Assange a fost arestat anul trecut la Londra, la cererea Statelor Unite, sub acuzaţia de spionaj, care datează din 2010. El urmează să fie audiat săptămâna viitoare în cadrul procedurii de extrădare.

Fitzgerald a declarat judecătorului că o altă avocată a lui Assange, Jennifer Robinson, a spus că, în cadrul vizitei sale la fondatorul WikiLeaks, Rohrabacher a susţinut că urmează instrucţiunile lui Trump şi că Statele Unite vor fi dispuse să-l graţieze pe Assange sau să-i ofere altă cale de a se elibera dacă va spune că Rusia nu este implicată în scurgerile de informaţii de la Comitetul Naţional al Partidului Democrat (DNC).

The Guardian scrie însă că congresmanul numit de Assange ca martor, Dana Rohrabacher, a negat aceasta sau mai degrabă a precizat că el a propus atunci acel aranjament din proprie iniţiativă, fără a fi vorbit cu Donald Trump.

În 2016, când Donald Trump şi Hillary Clinton concurau pentru preşedinţia SUA, WikiLeaks a făcut publice mii de e-mailuri jenante pentru DNC.

Procurorul special al Statelor Unite ale Americii, Robert Mueller, care a investigat amestecul Rusiei în alegerile din 2016, a stabilit că membrii serviciilor de informaţii militare ale Rusiei, cunoscute sub numele de GRU, au piratat serverul DNC, ca parte a unei campanii mai mari a Kremlinului menită a semăna discordie şi susţinere pentru Trump.

Ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile din 2016 a umbrit victoria lui Trump şi l-au pus în pericol pe tot parcursul mandatului, chiar şi după ce Mueller a concluzionat, în martie 2019, în urma investigaţiilor sale de doi ani, că preşedintele nu a avut nicio înţelegere cu Kremlinul.

Trump, care l-a lăudat pe preşedintele rus Vladimir Putin şi a spus că vrea relaţii mai bune cu Moscova, a vorbit de o „tentativă de lovitură de stat” şi de o „anchetă ilegală”.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus