Stiri de ultima ora

Arabia Saudită REFUZĂ organizarea unei anchete internaţionale în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi: "Prinţul nu are nicio legătură cu acest caz"

Arabia Saudită REFUZĂ organizarea unei anchete internaţionale în cazul asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi: Prinţul nu are nicio legătură cu acest caz
International
Ministrul saudit de Externe, Adel al-Jubeir, a anunţat joi că Arabia Saudită refuză organizarea unei investigaţii internaţionale în cazul asasinării jurnalistului disident Jamal Khashoggi, subliniind că prinţul moştenitor Mohammed Bin Salman nu este implicat în acest caz.

Arabia Saudită refuză organizarea unei anchete internaţionale în cazul asasinării jurnalistului

"Respingem aşa ceva", a declarat Adel al-Jubeir în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Riyad, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Întrebat dacă prinţul moştenitor saudit Mohammed Bin Salman este implicat în acest asasinat, al-Jubeir a precizat: "Absolut nu. Prinţul nu are nicio legătură cu acest caz".

Administraţia Recep Tayyip Erdogan a cerut miercuri seară organizarea unei investigaţii internaţionale în cazul asasinării jurnalistului saudit Jamal Khashoggi. "Vom face tot ce trebuie pentru a scoate la lumină detaliile acestei crime. Le-am arătat dovezile tuturor celor care au vrut să le vadă", a declarat Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe.

Turcia a semnalat că va coopera într-o eventuală investigaţie internaţională, cerând ca aceasta să fie coordonată de Naţiunile Unite.

Jamal Khashoggi a dispărut în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu.

Dovezile existente sugerează că prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a coordonat operaţiunea de asasinare a jurnalistului disident Jamal Khashoggi, iar teoria conform căreia autorii ar fi militari indisciplinaţi este o "ficţiune", a afirmat sir John Sawers, un fost director al MI6.

Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot. Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut clarificări din partea Arabiei Saudite în acest caz.

Articole similare :
comments powered by Disqus