Stiri de ultima ora

Ancheta care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump: Liderul de la Casa Albă analizează posibilitatea de a accepta să fie audiat în Camera Reprezentanţilor

Ancheta care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump: Liderul de la Casa Albă analizează posibilitatea de a accepta să fie audiat în Camera Reprezentanţilor
International
Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat luni că analizează posibilitatea de a depune mărturie în Camera Reprezentanţilor în cadrul anchetei care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii.

42 afişări

Donald Trump analizează posibilitatea de a accepta să fie audiat în ancheta Camerei Reprezentanţilor

"Chiar dacă nu am făcut nimic rău şi nu îmi place să ofer credibilitate acestei farse care nu respectă procedurile judiciare, îmi place ideea şi o voi analiza serios, pentru a face Congresul să fie din nou concentrat", a declarat Donald Trump prin Twitter, referindu-se la posibilitatea de a depune mărturie în Camera Reprezentanţilor.

....that I testify about the phony Impeachment Witch Hunt. She also said I could do it in writing. Even though I did nothing wrong, and don’t like giving credibility to this No Due Process Hoax, I like the idea & will, in order to get Congress focused again, strongly consider it! — Donald J. Trump (@realDonaldTrump) November 18, 2019

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden.

În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus