Stiri de ultima ora

Aeroporturile din Germania au anulat peste 600 de zboruri în urma unei greve a personalului de securitate, iar cel puțin 60000 de pasageri au fost afectaţi

Aeroporturile din Germania au anulat peste 600 de zboruri în urma unei greve a personalului de securitate, iar cel puțin 60000 de pasageri au fost afectaţi
International
Aeroporturile din Germania au anulat peste 600 de zboruri din cauza unei greve a personalului de securitate declanşată de o dispută privind salariile, scrie BBC, potrivit News.ro.

Greva este concentrată pe aeroporturile din vestul Germaniei: Dusseldorf (al treilea aeroport ca mărime din ţară), Koln-Bonn şi Stuttgart.

În Dusseldorf în jur de 60.000 de pasageri au fost afectaţi după ce două treimi din zboruri au fost anulate, a informat ARD TV.

Sindicatul Verdi doreşte o creştere a salariilor până la 20 de euro pe oră pentru personalul de securitate, faţă de 17 euro în prezent.

ARD informează că mulţi călători au avut destul timp pentru a găsi alternative, greva fiind anunţată din timp. Presa locală a precizat 350 dintre cele 570 de zboruri programate au fost anulate în Dusseldorf; în Koln 130 din 200 se află în aceeaşi situaţie iar la Stuttgart au fost anulate 142 din 270 de zboruri.

Luni, în jur de 50 de zboruri au fost anulate după ce personalul de securitate a intrat în grevă la aeroporturile Tegel şi Schonefeld din Berlin.

Articole similare :
comments powered by Disqus